You are here:

Marea promisiune a fotbalului brazilian şi-a manifestat interesul de a juca pentru o echipă naţională din Europa: "Vreau să fac istorie"

Marea promisiune a fotbalului brazilian şi-a manifestat interesul de a juca pentru o echipă naţională din Europa: "Vreau să fac istorie"
Comentarii

Transferul lui Malcom (22 de ani) la FC Barcelona a fost unul dintre cele mai fierbinţi subiecte din vara anului trecut, pentru că AS Roma a anunţat aducerea lui, dar imediat a fost acontat de catalania. Plecat după doar un sezon, mijlocaşul ofensiv şi-a manifestat interesul de a juca pentru o echipă naţională din Europa.

41 de milioane de euro a plătit Barcelona în vara anului trecut pentru tânărul mijlocaş brazilian, care însă nu a impresionat pe Camp Nou şi a fost cedat după doar un sezon la Zenit, care a plătit 40 de milioane pentru serviciile lui. În Rusia, fotbalistul a întâmpinat alte probleme. Fanii lui Zenit acceptă cu greu fotbalişti de culoare la echipa lor, iar scandările rasiste nu au întârziat să apară. 

Presa din Brazilia a scris recent despre faptul că Malcom ar vrea să plece de la Zenit, chiar dacă abia a semnat cu noua echipă. Fotbalistul a rupt tăcerea şi a declarat că vrea să facă istorie la Zenit. Mai mult decât atât, el a vorbit şi despre posbilitatea de a juca pentru echipa naţională a Rusiei: "Dacă Brazilia nu mă vrea şi Rusia îşi manifestă interesul, orice se poate întâmpla", a declarat fotbalistul pentru Sport24. 

Echipa naţională a Rusiei nu duce lipsă de brazilieni naturalizaţi. Atacantul Ari, fundaşul Mario Fernandes şi portarul Guilhermo Marinato reprezintă Rusia, fiind născuţi în Brazilia. Malcom încă nu a reprezentat Brazilia la naţionala mare, însă a făcut-o în mai multe rânduri la reprezentativele de tineret. 

Afla mai multe despre: malcomrusia 

viewscnt
Articole similare