You are here:

Marele Derby pe care Pulhac nu-l va uita niciodată. Dinamoviştii îi spun "Ziua Dreptăţii". "Ne-am salvat sezonul atunci"

Marele Derby pe care Pulhac nu-l va uita niciodată. Dinamoviştii îi spun "Ziua Dreptăţii". "Ne-am salvat sezonul atunci"

Superliga

Comentarii

FCSB şi Dinamo se întâlnesc în această seară, de la 21:00, în direct pentru Telekom Sport 1, în primul derby al sezonului.

Cristian Pulhac a prefaţat derby-ul pentru Telekom Sport şi a rememeorat în special o confruntare petrecută în urmă cu un deceniu, când Dinamo o învingea pe Steaua, scor 2-1, şi trimitea titlul la Cluj. În acel meci, antrenorul de acum al "câinilor", Florin Bratu, reuşea un gol şi o pasă decisivă şi devenea "Mitraliera" pentru fanii roş-albilor. După golul înscris în poarta lui Zapata, Bratu a fugit spre colţul terenului şi a folosit fanionul de la colţul terenului pe post de armă, pentru a-i "mitralia" pe fanii Stelei veniţi la meci.

"Eu mai exista etapa următoare pentru că toţi vorbeau numai de derby! Încercam să ne concentrăm pe meciul care urma, dar era foarte greu pentru că suporterii, media, ne întărâtau puţin şi ne deconectau de la meciul din săptămâna respectivă.

Avem superstiţii, da. În ultimul timp mai aveam cu Mărgăritescu, aveam o filmare care ne impulsiona.

Îmi amintesc de meciul când Steaua trebuia să câştige camponatul, adică ar fi luat campionatul dacă ne băteau. A fost o presiune enormă. Nu mai era un joc de campionat pur şi simplu sau un derby, era un meci capital chiar dacă noi nu aveam şanse. Dar toată lumea se lega de meciul ăla. Noi oricum am salvat sezonul atunci şi era o presiune foarte mare. Toţi eram puţin emotivi, chiar dacă mai jucasem în derby-uri
", a declarat Pulhac pentru Telekom Sport.

În urmă cu mai bine de 10 ani, pe 4 mai 2008, Steaua juca un meci de totul sau nimic cu Dinamo, în Ştefan cel Mare, cu o etapă înainte de final. Victoria le a ducea titlul roş-albaştrilor, chiar în fieful rivalilor, în timp ce înfrângerea ar fi fost sinonimă cu pierderea primului loc în favoarea CFR-ului. Fără miză în campionat, Dinamo a jucat doar pentru onoare şi pentru fani şi s-a impus cu 2-1, iar CFR Cluj a devenit campionă cu un singur punct avans în faţa Stelei.

Fanii din PCH au afişat în timpul meciului un banner pe toată lăţimea peluzei cu mesajul "Dreptate", iar meciul a rămas în memoria fanilor dinamovişti drept "Ziua dreptăţii!".

Afla mai multe despre: pulhacdinamosteauafcsbziua dreptatii 

viewscnt
Articole similare