You are here:

Marele regret al lui Mircea Lucescu, după înfrângerea cu Barcelona: "Am fi meritat o remiză". Antrenorul român, reproş pentru arbitri

Marele regret al lui Mircea Lucescu, după înfrângerea cu Barcelona: "Am fi meritat o remiză". Antrenorul român, reproş pentru arbitri
Comentarii

Imediat după meciul pierdut la limită de Dinamo Kiev, scor 1-2, la FC Barcelona, Mircea Lucescu a declarat că echipa sa ar fi meritat măcar o remiză în etapa a treia din grupele Ligii Campionilor.

"Am făcut un joc bun, dar, din păcate am început meciul prost. I-am permis adversarului să se apropie de careul nostru şi am comis un fault, ceea ce a dus la un penalty. Când vine vorba de Messi, este foarte dificil să-l blochezi. După cum mi-au spus asistenţii mei, penalty-ul nu a fost acordat corect.

După aceea am început să jucăm mult mai bine, am avut multe ocazii de a marca, au existat ieşiri individuale, dar lipsa de experienţă a jucat un rol important şi nu am putut fructifica momentele bune. Cred că am fi meritat cel puţin o remiză, dar, având în vedere condiţiile în care ne-am regăsit, sunt mulţumit de jocul băieţilor.

Vreau să remarc debutul portarului Neşeret, care a avut intervenţii fantastice şi care a dat încredere echipei. A fost un debut foarte bun pentru el, în condiţiile în care ceilalţi doi portari - Buşan şi Boiko - au lipsit din cauza Covid-19", a declarat Lucescu.

FC Barcelona a învins-o, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), pe Dinamo Kiev, în etapa a III-a a Grupei G a Ligii Campionilor.

Au marcat: Messi '5 (p), Pique '65 / Ţigankov '75.

Dinamo Kiev nu a putut conta la acest meci pe 13 jucători, dintre care nouă, inclusiv mijlocaşul Tudor Băluţă, sunt infectaţi cu noul coronavirus.

Afla mai multe despre: mircea lucescu 

viewscnt
Articole similare