Simona Halep se pregăteşte intens pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului. Românca va evolua, săptămâna viitoare, la US Open şi a dezvăluit unul dintre marile sale secrete înainte de a debuta la competiţia americană.
“Lucrez cu o doamnă psiholog de aproape doi ani şi m-a învăţat nişte exerciţii pentru a trece peste aceste stări de nervozitate. M-a ajutat să mă accept aşa cum sunt, chiar dacă sunt o persoană emotivă, şi, din momentul acela, am început să îmi controlez emoţiile pe teren. Am început să mă preţuiesc mai mult ca persoană, să mă apreciez mai mult când fac lucruri bune şi, atunci când fac greşeli, să le accept. Acum, acceptând greşeala, mi-e mai uşor să mă preţuiesc” , a declarat Simona Halep la TVR.
Simona Halep, pregătită pentru debut la US Open
Simona Halep a cucerit ultimul turneu de Grand Slam care a avut loc până acum şi e pregătită pentru a produce surpriza şi la US Open. După trofeul de la Wimbledon, românca atacă supremaţia şi la New York. Înainte de startul competiţiei de la US Open, Halep se clasează pe locul al patrulea în ierarhia mondială.
Cea mai bună performanţă atinsă de Simona Halep la US Open a fost faza semifinalelor, în 2015, când a fost învinsă, în minimum de seturi, scor 6-1, 6-3, de Flavia Pennetta, care avea să şi câştige turneul în acel an.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.