You are here:

Marele vis al lui Andrea Compagno: ”Am renăscut şi nu vreau să mă mai opresc”. Italianul de la FCSB, mai marcator decât Ciro Immobile, în 2022

Marele vis al lui Andrea Compagno: ”Am renăscut şi nu vreau să mă mai opresc”. Italianul de la FCSB, mai marcator decât Ciro Immobile, în 2022

FCSB

Comentarii

Andrea Compagno (26 de ani) a dezvăluit care este marele său vis. Italianul de la FCSB a oferit un interviu pentru celebra Gazzetta dello Sport, în care a vorbit despre începutul dificil pe care l-a avut în cariera de fotbalist, fiind măcinat de accidentări.

Andrea Compagno este unul dintre cei mai în formă jucători din acest sezon în Superligă.

Atacantul italian al celor de la FCSB este al doilea golgheter al campionatului. A marcat 14 goluri. Doar Marko Dugandzic de la Rapid are mai multe, 16.

Totuşi, în ultimul meci al roş-albaştrilor, victoria cu FC Argeş (2-1), vârful de atac a avut o mulţime de situaţii de gol, dar nu a reuşit să marcheze.

Chiar şi aşa, Compagno îşi menţine optimismul şi este convins că, de aici înainte, cariera sa va avea doar o pantă ascendentă.

Marele vis al lui Andrea Compagno: ”Am renăscut şi nu vreau să mă mai opresc”. Italianul de la FCSB, mai marcator decât Ciro Immobile, în 2022

Recent, atacantul italian al FCSB-ului a dat un interviu în presa din Italia şi a dezvăluit că marele său vis este să joace în Serie A.

Andrea Compagno a povestit că la începutul carierei a avut multe probleme medicale, dar a trecut cu bine peste ele, iar acum vrea doar să se bucure de fotbal.

”Timp de mai mulţi ani am avut probleme la genunchi cu cartilajul. Nu este o scuză, însă nu puteam să dau 100%. Acum am renăscut.

Am simţit că viitorul meu este fotbalul, iar acum nu vreau să mă mai opresc şi doar să mă bucur”, a declarat Compagno, conform Gazzetta dello Sport.

Ca un fapt interesant, Andrea Compagno este jucătorul italian cu cele mai multe goluri marcate în anul 2022, chiar peste mult mai celebrul Ciro Immobile, căpitanul lui Lazio.

Actualul fotbalist de la FCSB a înscris 24 de goluri, în timp ce Immobile a făcut-o de 22 de ori.

Andrea Compagno nu a jucat niciodată în Serie A. În ţara natală a evoluat doar în Serie D, la formaţii ca Pinerolo FC, SSD Argentina Arma, Borgosesia Calcio sau Nuorese Calcio.

A mai trecut prin campionatul din San Marino, iar din 2020 joacă în România. Mai întâi la U Craiova 1948, alături de care a promovat în prima ligă, iar din vara trecută, la FCSB, cu care speră să ia titlul la finalul acestui sezon.

”Aşa cum cântă Gianni Morandi: ‘Unul dintr-o mie reuşeşte’. Eu sunt unul dintre aceia. Aş fi putut să mă înscriu la universitate şi să încerc un alt job, dar mereu m-am gândit la fotbal. Mulţi dintre foştii mei colegi au renunţat, însă eu nu am făcut-o.

Plecarea în străinătate a fost excelentă pentru mine. Anul trecut am fost ales cel mai bun fotbalist străin din campionat. Visez să joc în Serie A şi să câştig titlul cu Steaua (n.r. FCSB)”, a adăugat atacantul italian al lui FCSB.

Afla mai multe despre: compagnofcsbserie a 

viewscnt
Articole similare