Farul Constanţa este liderul autoritar al Superligii, însă echipa condusă de Gheorghe Hagi n-are dreptul de a evolua în cupele europene. Astfel, în cazul în care constănţenii nu vor primi un răspuns favorabil de la TAS, echipa care va încheia campionatul pe locul al doilea va evolua în Liga Campionilor.
Ciprian Marica, acţionar la Farul, a dezvăluit cum au ajuns constănţenii să fie interzişi în cupele europene în următorii doi ani.
"Au fost câţiva băieţi binevoitori din România care au făcut sesizarea către FIFA şi au indus în eroare pe toată lumea. Sunt nişte articole false din ziar, au fost trimise, dar noi ne apărăm şi aşteptăm decizia TAS-ului" , a declarat Ciprian Marica la Pro Arena.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum a ajuns Farul în această situaţie?
Reprezentanţii Farului au deschis un proces la TAS în care contestă decizia Comisiei de Licenţiere. Primul termen la Lausanne a fost programat pentru decembrie. Dacă Farul va câştiga acest proces, va avea drept de participare în cupele europene. În caz contrar, decizia iniţială va fi păstrată, iar echipa care va încheia Superliga pe locul secund va merge în Liga Campionilor în locul Farului.
Problemele echipei lui Hagi au început în momentul în care "Regele", în vara anului 2021, a preluat numele Farul şi l-a adăugat echipei sale din prima ligă, FC Viitorul. Prin această mişcare, Hagi a urmărit să atragă suporterii Farului şi să mute echipa la Constanţa pentru a putea evolua pe noul stadion care urmează să fie inaugurat în următorii ani.
În aceste condiţii, comisia UEFA a considerat că există o fuziune între Farul şi FC Viitorul, fuziune din care a rezultat un club nou. Astfel, conform regulamentelor forului intern, noile cluburi nu au drept de participare în cupele europene în primii trei ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: farul