Cei de la Farul au evidenţiat marea greşeală făcută după titlul câştigat sezonul trecut de Superligă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Nici nu visam cu Farul să fim campioni, nici cel mai optimist farist nu visa să fie campionat, din punctul asta de vedere suntem mândri şi Fericiţi. Am făcut cea mai bună alegere şi eu şi Gică când ne-am unit forţele.
Sezonul acesta, în schimb, am greşit strategia. Am greşit crezând că Hagi are o bachetă magică care poate face minuni. Dacă nu vindeam niciun jucător... ce echipă aveam! Puteam să scoatem capul în Europa”, a declarat Ciprian Marica.
Echipa lui Gheorghe Hagi se află în acest moment pe locul şase cu 30 de puncte, după 21 de etape desfăşurate în primul eşalon al României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În consecinţă, Farul Constanţa a înregistrat până acum opt victorii, şase rezultate de egalitate şi şapte înfrângeri.
Ciprian Marica, despre avansul de 8 puncte pentru FCSB
Acţionar la Farul Constanţa, Marica a vorbit despre candidatele la titlu în acest sezon de Superliga. Principala favorită, FCSB, este la opt puncte distanţă de prima sa urmăritoare, CFR Cluj, la final de 2023. Universitatea Craiova şi Rapid Bucureşti sunt celelalte două echipe care speră în continuare la titlul de campioană în acest sezon.
Fostul atacant al echipei naţionale consideră că FCSB trebuie să rămână concentrată, deoarece titlul nu este încă jucat, deşi echipa lui Elias Charalambous s-a distanţat la opt puncte de echipa de pe locul doi, CFR Cluj. Marica a vorbit şi despre şansele celor de la Farul Constanţa la titlu, în acest sezon.
Afla mai multe despre: farul, ciprian marica, hagi