You are here:

Marius Baciu, impresionat de un jucător al Chiajnei: "O să-l visăm cu toţii. Merită un nou contract"

Marius Baciu, impresionat de un jucător al Chiajnei: "O să-l visăm cu toţii. Merită un nou contract"

Superliga

Comentarii

Antrenorul echipei Juventus Bucureşti, Marius Baciu, s-a declarat extrem de dezamăgit de ratările pe care formaţia sa le-a avut în meciul pierdut în faţa Concordiei Chiajna, cu scorul de 2-1, şi a precizat că portarul ilfovenilor, Alessandro Caparco, merită un nou contract.

"În prima repriză cred că trebuia să se termina jocul, după cum am jucat. Am avut curaj, iniţiativă, ocazii, eram ferm convins că dacă intră Pena - eu îl cunosc foarte bine - ne vor împinge cu minge lungă. N-aveam voie noi, care am fost o echipă disciplinată şi chiar nu am avut probleme la faze fixe. Astăzi am cedat şi eram ferm convins că era greu să mai revenim. O primă repriză bună şi cu asta rămânem, restul chiar nu mai contează.

Dar am făcut un portar mare, am avut cele mai mari ocazii. Cred că trebuie să îi mai facă un contract cei de la Chiajna. O să-l visăm cu toţii. Am ratat ca la niciun joc, cred că am avut şase-şapte situaţii mari. În primele 15 minute, m-am şi speriat cum putem cu aşa mare uşurinţă să ratăm. Nu avem voie la nivelul ăsta să ratăm atât de multe ocazii", a spus Marius Baciu, la Telekom Sport. Ultimele pariuri şi ponturi ale tipsterilor.

Concordia Chiajna a învins Juventus Bucureşti, duminică, pe teren propriu, scor 2-1, în etapa a cincea din play-out-ul Ligii 1. Condusă la pauză, formaţia ilfoveană a reuşit să revină în partea secundă şi a obţinut o victorie importantă în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Afla mai multe despre: baciuchiajnaliga 1 

viewscnt
Articole similare