You are here:

Marius Copil, urcare spectaculoasă în clasamentul ATP. Cine ocupă primele trei poziţii

Marius Copil, urcare spectaculoasă în clasamentul ATP. Cine ocupă primele trei poziţii

Tenis

Comentarii

Marius Copil a urcat de pe locul 92 pe 82, cu 700 de puncte, în clasamentul ATP de luni, după ce săptămâna trecută a jucat în turul al doilea al turneului de 1.000 de puncte de la Cincinnati, venind din calificări.

În manşa a doua, Copil a fost învins, miercuri, cu scorul de 6-7 (4), 6-4, 6-4, de croatul Marin Cilici, locul 7 ATP.

La vârful ierarhiei, câştigătorul Western&Southern Open, sârbul Novak Djokovici, a urcat de pe locul 10 pe 6, cu 4.445 de puncte. Şi sud-africanul Kevin Anderson a urcat, un loc, până pe 5, cu 4.615 puncte.

Bulgarul Grigor Dimitrov a înregistrat o coborâre de trei poziţii, până pe locul 8, cu 3.790 de puncte.

Spaniolul Rafael Nadal continuă să conducă în clasament, cu 10.040 de puncte, urmat de finalistul de la Cincinnati, elveţianul Roger Federer, cu 7.080 puncte, de argentinianul Juan Martin del Potro, cu 5.500 de puncte şi de germanul Alexander Zverev, cu 4.845 de puncte.

La dublu, Horia Tecău a urcat un loc, până pe 15, cu 4.640 de puncte.

Afla mai multe despre: copilatptenis 

viewscnt
Articole similare