You are here:

Marius Croitoru îşi laudă jucătorii după eşecul cu CFR Cluj: ”Concluziile nu pot fi decât bune, sunt mândru de ei!”

Marius Croitoru îşi laudă jucătorii după eşecul cu CFR Cluj: ”Concluziile nu pot fi decât bune, sunt mândru de ei!”

FC Botoșani

Comentarii

FC Botoşani traversează o perioadă complet nefavorabilă după primele şapte meciuri disputate de moldoveni în Liga 1.

Trupa lui Marius Croitoru a ajuns la a treia înfrângere consecutivă, după ce a pierdut cu 2-1, în Gruia, în faţa campioanei României, CFR Cluj. Cu toate acestea, Croitoru a avut cuvinte de laudă la adresa fotbaliştilor săi şi s-a declarat mândru de prestaţia acestora.

”Concluziile nu pot fi decât bune. Am avut ocaziile mai clare, am văzut un CFR care s-a chinuit cu o echipă de copii a Botoşaniului. Sunt mândru de ei, păcat că am avut neşansă la golul doi. Dacă marca Vinicius cu capul, nu mă supăram. Dar dacă a ajuns Vinicius să marcheze cu piciorul, din careu, după un dribling, e o problemă.

Ei nu au avut ocazii clare. Am avut şi bară, şi ocazii mari în repriza a doua...consider că un egal azi era ca o victorie pentru noi în condiţiile date. Nu m-am întâlnit cu momente din astea până acum. Nu am suferit trei înfrângeri la rând, dar nu mă simt dezarmat. Nu am venit aici să ne închidem, am venit să jucăm împotriva campioanei. La Sibiu nu meritam să pierdem, contra Chindiei nu meritam nici măcar un punct. Ne-au dominat din toate punctele de vedere. Iar aici, meritam cel puţin un punct.”, a declarat Marius Croitoru, la finalul înfrângerii suferite de Botoşani, scor 2-1, pe terenul campioanei CFR Cluj.

Afla mai multe despre: marius croitorucfr clujfc botosani 

viewscnt
Articole similare