You are here:

Marius Croitoru refuză să se vaccineze împotriva COVID-19. Ce spune tehnicianul

Marius Croitoru refuză să se vaccineze împotriva COVID-19. Ce spune tehnicianul

Superliga

Comentarii

Marius Croitoru (40 de ani), antrenorul lui FC Botoşani, a anunţat că nu se va vaccina împotriva COVID-19.

Părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte vaccinarea. Fiecare este liber să aleagă ce vrea să facă cu viaţa lui. Nu am să mă opun dacă sunt jucători care vor să se vaccineze. Nu am puterea de a le impune să facă ceva sau să nu facă. Dacă vom fi condiţionaţi, atunci e altceva. Dar, atât timp cât alegerea ne aparţine, nu pot să-i oblig să facă un lucru. Personal, nu, nu mă voi vaccina”, a declarat Marius Croitoru, la GSP Live. 
Şi Leo Grozavu, antrenorul lui Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunţat că are dubii în privinţa vaccinului. 
În momentul de faţă nu ştiu ce să fac. Vom vedea ce se întâmplă în fotbal, dacă vom fi obligaţi, nu avem de ales. Dar dacă e o chesitune benevolă, voi vedea, mai aştept. Sunt circumspect pentru că văd că sunt nişte reacţii adverse. Încercăm cu alte metode să fim rezistenţi în faţa acestui virus. Am făcut vaccinul antigripal şi nu am avut nicio problemă. Însă e diferit, acela era testat, ştiam că nu-s probleme. Însă nu mi-e teamă să o fac, n-am niciun fel de problemă dacă devine obligatoriu”, a declarat Leo Grozavu.  

Afla mai multe despre: marius croitorufc botosanivaccin covid-19 

viewscnt
Articole similare