Sepsi l-a dat afară pe Leo Grozavu (53 de ani), iar numele vehiculat pentru banca tehnică a echipei din Sf. Gheorghe e Laszlo Boloni (68 de ani).
Liber de contract după mandate în Belgia, la Antwerp, şi în Grecia, la Panathinaikos, Boloni e aşteptat la Sepsi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Eu cred că este ceva pozitiv. Un antrenor ca şi Loţi cred că ar avea nevoie fotbalul românesc. Nu doar ca jucător, cât şi ca antrenor. Rezultatele pe care le-a avut Loţi au fost dintre cele mai bune. Dacă se va întoarce, ar fi bine pentru fotbalul românesc, nu doar pentru Sepsi.
Dacă se va întoarce, sunt sigur că lucrurile vor merge bine spre foarte bine şi la Sepsi. Un nume ca al lui să fie în fotbalul românesc ar fi benefic”, a spus Marius Lăcătuş, la emisiunea „Ora Exactă în Sport”.
Ladislau Boloni este liber de contract din luna martie a acestui an, când s-a despărţit de grecii de la Panathinaikos, formaţie pe care a pregătit-o în 32 de jocuri, înregistrând 14 victorii, opt remize şi 10 înfrângeri.
De-a lungul carierei, Ladislau Boloni nu a antrenat nicio echipă din Liga 1, doar echipa naţională a României, în 2001 - 2002.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 29 de victorii, 31 de remize şi 21 de înfrângeri a înregistrat Grozavu alături de covăsneni
Sepsi este pe locul 12 în clasament, cu doar nouă puncte.
Afla mai multe despre: sepsi, boloni, marius lacatus