You are here:

Marius Lăcătuş ”s-ar bucura” ca o altă echipă să îi ia faţa FCSB-ului şi să câştige Superliga: ”Am spus de la început”. Pe cine susţine ”Fiara”

Marius Lăcătuş ”s-ar bucura” ca o altă echipă să îi ia faţa FCSB-ului şi să câştige Superliga: ”Am spus de la început”. Pe cine susţine ”Fiara”

Superliga

Comentarii

După ce s-a dezis de FCSB şi Gigi Becali şi s-a poziţionat de partea CSA Steaua, Marius Lăcătuş (59 de ani) a dezvăluit că nu ţine, desigur, cu roş-albaştrii în lupta pentru câştigarea Superligii, ci cu una dintre contracandidatele acestora.

Marius Lăcătuş a îmbrăcat tricoul Stelei timp de 13 ani şi jumătate, între 1983 şi 2000, în cele două ”mandate” avute ca fotbalist în Ghencea.

Chiar şi acum, ”Fiara” deţine recordul pentru cele mai multe titluri câştigate în România, cu 10, şi mai are în CV Liga Campionilor, Supercupa Europei, şase Cupe ale României şi trei Supercupe alături de roş-albaştri.

”Am spus de la începutul sezonului că m-aş bucura să termine pe primul loc”

Deşi a stat de trei ori pe banca tehnică a echipei lui Gigi Becali, Lăcătuş s-a dezis de latifundiar şi de FCSB, iar în cursa pentru câştigarea Superligii susţine altă echipă.

Fostul mare atacant a dezvăluit că le ţine pumnii lui Gică Hagi şi Farul Constanţa, considerând de asemenea că ”marinarii” au prima şansă la titlu, datorită avansului lor de trei puncte.

Marius Lăcătuş a analizat lupta la titlu şi a recunoscut că, în opinia sa, doar liderul, campioana CFR Cluj şi ”rivala” FCSB au şanse de a pune mâinile pe trofeu la finalul play-off-ului.

Iar, în cazul în care echipa lui Gică Hagi va reuşi să cucerească doar al doilea titlu din istorie, Lăcătuş s-ar ”bucura”.

Marius Lăcătuş o susţine pe Farul în lupta la titlu

Play-off-ul din Liga 1 este foarte echilibrat. Nu a fost nicodată aşa. După cum am văzut în primele două etape, sunt trei echipe care se bat la titlu, deşi mulţi antrenori din play-off spun că sunt cinci echipe care se luptă să câştige campionatul.

Din ce am văzut, primele trei (n.r. Farul, CFR, FCSB) se vor bate la titlu. Eu cred că, la ora actuală, totul depinde de Gică Hagi. Farul stă la mâna ei.

Eu am spus de la începutul sezonului că m-aş bucura pentru Farul şi Hagi să termine pe primul loc”, a declarat Marius Lăcătuş.

La momentul actual, liderul Superligii are un avans de două puncte faţă de CFR Cluj, respectiv trei faţă de FCSB.

Însă, în contextul în care doar Farul a avut număr par de puncte la finalul sezonului regular, dintre cele trei, şi nu a beneficiat de rotunjirea favorabilă, orice clasare la egalitate de puncte cu CFR sau FCSB i-ar avantaja pe ”marinari”, indiferent de rezultatele directe.

Afla mai multe despre: marius lăcătuş 

viewscnt
Articole similare