You are here:

Marius Marin şi Virgil Ghiţă, reacţii după umilinţa României cu Coreea de Sud, la Jocurile Olimpice: "O seară neagră pentru noi!"

Marius Marin şi Virgil Ghiţă, reacţii după umilinţa României cu Coreea de Sud, la Jocurile Olimpice: "O seară neagră pentru noi!"

Echipa națională

Comentarii

Căpitanul echipei olimpice a României, Marius Marin, a declarat, duminică, după 0-4 cu Coreea de Sud, că jucătorii români şi-au dorit victoria în meciul cu Coreea de Sud, dar au avut ghinion, la autogolul marcat de el şi la cartonaşul roşu primit de Ion Gheorghe.

"A fost un meci greu, am început bine primele 15 minute, pentru că s-a văzut că am vrut victoria. Dar a fost o seară neagră pentru noi, pentru că am avut puţin ghinion, cel puţin eu la autogolul pe care l-am dat, apoi a venit acel roşu. Sperăm să trecem cât mai repede peste meciul ăsta pentru că mai avem un meci cu Noua Zeelandă, care este decisiv şi care ne poate califica mai departe. De mâine, ne vom gândi la meciul cu Noua Zeelandă, pentru că ne dorim foarte mult să trecem mai departe. Se întâmplă şi la jucători mai mari (n.r. - penaltiuri, cartonaşe roşii), dar trebuia să strângem un pic rândurile şi să nu-i mai lăsăm să dea atâtea goluri. Nu este nimic, se întâmplă, trebuie să trecem mai departe şi să ne gândim la meciul cu Noua Zeelandă", a spus Marin, la TVR1.

În conferinţa de presă de după meci, Virgi Ghiţă a pus înfrângerea drastică pe diferenţa de pregătire fizică dintre cele două echipe.

"Ştiam că echipa Coreei de Sud este buna foarte bună, că practică un fotbal de calitate. Dar trebuie să trecem peste acest moment şi să câştigăm următorul meci, pentru a ne califica! Nu suntem la fel de bine pregătiţi fizic ca sud-coreenii. Am făcut multe greşeli ca grup, nu neapărat individual. Trebuie să avem o atitudine mult mai bună, să compensăm partea fizică. Nu avem scuze pentru ce s-a întâmplat. Trebuie să strângem rândurile şi să mergem cu gândul la victorie cu Noua Zeelandă. Am încredere în echipă, în colegii mei, trebuie să trecem cât mai repede peste acest rezultat. Apoi, vom analiza ceea ce am greşit şi trebuie să dăm totul, toată energia, pentru a merge mai departe!", a spus el, potrivit frf.ro.

România a fost învinsă, duminică, la Kashima, cu scorul de 4-0 (1-0), de Coreea de Sud, în etapa a doua a Grupei B a turneului olimpic. Tricolorii au jucat o repriză în inferioritate numerică.

Au marcat: M.Marin '27 (a), Lee Donggyeong '59, Lee Kangin '84 (p), '90.

În celălalt meci al Grupei B, Honduras a învins, tot duminică, reprezentatova Noii Zeelande cu scorul de 3-2 (1-1).

Au marcat: Cacace '10, Wood '49 / Palma '45+1, Obregon '78, Rivas '87.

După două etape, clasamentul grupei este următorul: 1. Corea de Sud - 3 puncte (golaveraj +3), 2-3 Noua Zeelandă, Honduras - 3 puncte (0), România - 3 puncte (-3).

Ultima etapă a grupei va avea loc miercuri, după următorul program:

11.30 - Sapporo: România - Noua Zeelandă;

11.30 - Yokohama: Coreea de Sud - Honduras.

România are nevoie de o vcitorie cu Noua Zeelandă pentru a trece de faza grupelor.

Afla mai multe despre: marius marinromaniajocurile olimpice 

viewscnt
Articole similare