Dinamo este pe locul 11 în campionatul intern, însă echipa se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii fiind neplătiţi încă din vară.
Fost jucător la Dinamo în perioada bună a clubului, Marius Niculae a vorbit despre situaţia actuală de la echipa din Ştefan cel Mare, club care trece printr-o criză fără precedent.
Întrebat dacă acesta este cel mai greu an pentru dinamovişti, Marius Niculae a răspuns: "De câţiva ani e din ce în ce mai greu. Eu am fost în postura de a retrograda, iar asta nu e un lucru îmbucurător pentru ce va urma. Pentru că Dinamo de la înfiinţare a fost formată pentru a câştiga, a format jucători pentru a câştiga trofee, titluri. Din nefericire, spiritul s-a pierdut, iar jucătorii sută la sută, dinamoviştii, nu prea mai sunt în echipa actuală a lui Dinamo.
Cam toată lumea s-a resemnat pentru că toată lumea e sătulă de minciunile domnilor care sunt acum din postura de patroni ai echipei. Am înţeles că au fost şi ceva incidente între ei şi supoterii care ajută cu acest program DDB. Din nefericire, asta e situaţia, să vedem ce va fi de la anul. Speranţa moare ultima, să sperăm că lucrurile se vor rezolva într-un fel sau altul să nu ajungem în situaţia Rapidului."
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Articol postat de ANDREI BADEA
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo bucuresti, liga 1, marius niculae