You are here:

Marius Şumudică a anunţat o noutate la Rapid pentru etapa viitoare: ”Va juca la Hermannstadt”

Marius Şumudică a anunţat o noutate la Rapid pentru etapa viitoare: ”Va juca la Hermannstadt”

Rapid

Comentarii

Antrenorul celor de la Rapid, Marius Şumudică, a anunţat o noutate în echipă pentru ultimul meci al echipei în sezonul regular.

Cine va debuta la Rapid etapa viitoare

Rapid şi FCSB au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul din etapa cu numărul 29 din Superliga României.

În acest meci nu a evoluat şi Peter Ademo, unul dintre jucătorii sosiţi în această iarnă la formaţia giuleşteană.

Totuşi, Marius Şumudică a precizat că mijlocaşul va debuta la Rapid în partida cu Hermannstadt, din ultima rundă a sezonului regular.

”Nu aveam cum să îl bag duminică. Am jucat cu Grameni ca under, pentru că Borza nu a fost disponibil. Nu mi-am dorit să joc în trei fundaşi centrali şi să îl introduc pe Ignat. Mă gândisem la începutul săptămânii să joc aşa, după care am vrut să pun presiune.

Ştiam că nu am nimic de pierdut la meciul acesta. Dacă pierdeam, rămâneam cu 45 de puncte, care înseamnă 23 de puncte în play-off. Am făcut egal şi am rămas tot cu 23, doar că acum nu mai sunt rotunjite.

Ademo va avea şansa lui şi cred că la Hermannstadt va juca. Cred că va juca la Hermannstadt, dar nu ştiu dacă de la început. Este un jucător bun, un jucător de nivelul primelor echipe din campionatul nostru. E un jucător de play-off”, a declarat Şumudică, potrivit Fanatik.

În vârstă de 22 de ani, Peter Ademo este un mijlocaş defensiv nigerian adus sub formă de împrumut de Rapid de la Sheriff Tiraspol.

El este şi cel care a marcat golul care a eliminat-o pe Farul din turul 1 al preliminariilor UCL din sezonul trecut şi a calificat formaţia de peste Prut.

Afla mai multe despre: rapidpeter adamomarius sumudica 

viewscnt
Articole similare