Internaţionalul român Denis Alibec (32 de ani) vrea să revină în Europa pentru a putea fi în formă în vară, când ar urma să evolueze la Campionatul European.
Cu toate acestea, Denis Alibec a bifat două echipe în acest sezon competiţional, 2023/2024 - Farul Constanţa şi Muaither (Qatar) - şi nu mai are dreptul să o bifeze pe cea de-a treia.
Şumudică l-a vrut pe Alibec la Gaziantep
Aşadar, singura variantă pentru a se întoarce în Europa, bineînţeles, cu acordul celor de la Muaither, este Gică Hagi şi Farul Constanţa.
Antrenorul român de la Gaziantep, Marius Şumudică, a omis pentru ”o secundă” această regulă şi l-a sunat pe Denis Alibec pentru a-l transfera în Turcia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La scurt timp, a înţeles că nu există nicio posibilitate ca transferul să se realizeze, iar discuţiile au fost sistate pentru moment.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Singura posibilitate este ca Alibec să ajungă la Gaziantep în vara viitoare, în funcţie şi de relaţia pe care o are în Qatar, cu Muaither.
”Da, am avut o discuţie cu el şi mi-am dorit din suflet să-l iau. Am vrut, dar nu am cum.
Este deja a treia echipă. El a jucat la Farul, în Qatar şi ar fi al treilea transfer în decurs de un an competiţional.
Mi-aş fi dorit să-i am, să joc cu Alibec şi Drăguş în atac. Eu joc 3-5-2. Nu există, n-ai cum să îl aduci.
El a jucat şi în campionat şi în cupele europene cu Farul şi apoi s-a transferat în Qatar. Ar apărea la noi ca al treilea transfer”, a declarat Marius Şumudică, conform fanatik.ro.
- 800.000 de euro este cota de piaţă a lui Denis Alibec, conform transfermarkt.de.
Afla mai multe despre: marius sumudica, denis alibec, gica hagi, gaziante, muaither