Marius Şumudică speră să revină cât mai curând la meseria de antrenorat şi spune că a primit o ofertă dintr-un campionat puternic, dar situaţia echipei este delicată.
Rămas liber de contract după ce s-a despărţit de CFR Cluj, pe 28 august 2021, Marius Şumudică spune că îi lipseşte activitatea de antrenor.
Totuşi, el a avut negocieri în această perioadă. Şumudică spune că speră să semneze în maximum o lună cu o nouă echipă.
Şumudică, ofertă dintr-un campionat puternic din Europa: ”Am avut discuţii avansate”
Marius Şumudică este unul dintre antrenorii români care au o cotă bună, dar pentru care temperamentul a reprezentat un dezavantaj pentru echipele din străinătate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chiar şi aşa, este considerat unul dintre antrenorii valoroşi ai României. Recent, Marius Şumudică a fost căutat dintr-un campionat puternic al Europei.
Fostul antrenor al lui CFR Cluj a primit o ofertă din campionatul Turciei, unde este foarte cunoscut, dar spune că situaţia echipei era complicată.
Şumudică susţine că era vorba despre o echipă aflată în subsolul clasamentului. În acest moment, echipele aflate în zona retrogradării în Turcia sunt Erzurumspor, Ankaragucu, Genclerbirligi şi Denizlispor.
”Sunt liniştit, însă îmi lipsesc antrenamentele, îmi lipsesc jocurile, dar asta este, în viaţa oricărui antrenor apar astfel de perioadă. Aştept să iau această decizie şi sper ca în maxim o lună să semnez un nou contract.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sper să ajung în Turcia, am avut discuţii avansate cu o echipă, însă am refuzat deoarece erau în subsolul clasamentului şi era un proiect greu de dus până la capăt”, a mărturisit Marius Şumudică la Sportal Total FM.
Marius Şumudică le-a mai antrenat în campionatul Turciei pe Kayserispor, Gaziantep şi Rizespor. La primele două a reuşit rezultate peste aşteptări, însă, din diferite motive, a ajuns să fie schimbat.
De la Gaziantep, echipă pe care a dus-o pe podium în Turcia, a fost demis după ce a făcut o glumă considerată nepotrivită de turci, când a fost pus să comenteze situaţia financiară a clubului: ”O să-i cer soţiei bani”, a fost comentariul care i-a deranjat pe turci.
De la Rizespor a fost demis din cauza rezultatelor slabe, însă lotul pe care îl avea la dispoziţie era decimat de cazuri de COVID-19.
Afla mai multe despre: marius sumudica