You are here:

Marius Şumudică, săgeţi către naţionala României. ”Nu suntem un cozonac copt”

Marius Şumudică, săgeţi către naţionala României. ”Nu suntem un cozonac copt”

Echipa națională

Comentarii

Marius Şumudică a fost acid la adresa echipei naţionale a României, înaintea dublei cu Kosovo şi Elveţia.

Tehnicianul lui Al-Raed este de părere că, tricolorii lui Edi Iordănescu nu formează în momentul de faţă o echipă, iar drumul până la EURO 2024 este lung şi anevoios. Cu toate acestea, ”Şumi” a fost surprins de una dintre contracandidatele României la locul doi.

Marius Şumudică, săgeţi către naţionala României. ”Nu suntem un cozonac copt”

„Nu mi-a plăcut ce am văzut până acum, să fiu sincer, dar nici nu mă aşteptam la Kosovo să facă egal cu Andorra. Nu arătăm ca o echipă. Din punctul meu de vedere, nu suntem un cozonac copt. Suntem pe la mijloc, pe acolo. Dacă îl deschizi, e crud şi te ia stomacul. Aşa văd eu, nu ştiu, poate mă înşel. Să dea Dumnezeu să mă înşel şi în vară să aibă ei dreptate”, a spus Mihai Stoica pentru Gsp.ro.

Echipa naţională a României va juca vineri pe 16 iunie la Pristina, contra reprezentativei statului Kosovo, urmând ca trei zile mai târziu să ne deplasăm la Lucerna pentru meciul cu Elveţia.

Probleme pentru Marius Şumudică în Arabia Saudită? ”Dacă nu voi continua la Al Raed, trebuie să-mi plătească ce au de plătit”

Marius Şumudică a revenit în România şi a făcut o analiză asupra situaţiei sale de la echipa pe care o pregăteşte în prezent, Al Raed, din Arabia Saudită.Tehnicianul în vârstă de 52 de ani a precizat că poate pleca de la clubul saudit, în cazul în care acesta ar fi preluat de o nouă conducere. Alegerile respective de la Al Raed vor avea loc în perioada următoare.

”Am albit, sunt obosit, dar ce să mai faci? Asta ne este meseria, trebuie să faci sacrificii, asta e. Am terminat pe locul 10, ieri am jucat fără şase titulari cu Al-Hilal şi am pierdut cu 3-2. Ei au jucat cu toţi străinii, noi doar cu doi. Nu am pus prea mult accent pe acest joc, chiar am vrut să văd mai mulţi jucători care nu jucaseră, să îi văd la ce nivel sunt în acest moment.

Mai am un an de contract, dar într-o săptămână sau două vor fi alegeri la club. Presupun că dacă nu va rămâne acelaşi preşedinte nu voi mai continua, fiindcă atunci când vine un preşedinte nou rade tot clubul. Dacă va continua preşedintele, eu voi continua la Al-Raed. Dacă nu, ei trebuie să-mi plătească ce au de plătit.

Nu vreau să mă întorc în ţară. Nu am nicio variantă, nu am nicio rezervă. Am terminat un an în Arabia Saudită, nu e uşor să termini un an în Arabia Saudită.

Am rămas cu amintiri frumoase, l-am întâlnit pe Cristiano (n.r. Ronaldo), mi-a dat tricoul. Am avut jocuri frumoase, am întâlnit antrenori de calibru. Espirito Santo, Rudi Garcia. (n.r. despre tricoul primit de la Ronaldo) O să îl înrămez, doar nu o să-l vând”, a declarat Şumudică, la revenirea în ţară.

 

Afla mai multe despre: şumudicăedi iordănescu 

viewscnt
Articole similare