You are here:

Marius Şumudică ştie cum să gestioneze relaţia cu Gigi Becali: „Mă sună la pauză? Să nu credeţi că eu sunt Mickey Mouse!”

Marius Şumudică ştie cum să gestioneze relaţia cu Gigi Becali: „Mă sună la pauză? Să nu credeţi că eu sunt Mickey Mouse!”

Superliga

Comentarii

Gigi Becali a anunţat că Marius Şumudică (50 de ani) va fi noul antrenor a lui FCSB din sezonul viitor.

Marius Şumudică stabileşte limite în împlicarea lui Becali la echipă: „Să nu credeţi că eu sunt Mickey Mouse!”

Cum va decurge relaţia dintre cei doi? Aceasta este întrebarea zilei, având în vedere modul bine cunoscut cum Gigi Becali se comportă cu antrenorii săi.

Întrebat despre acest aspect, Şumi nu pare îngrijorat.

„Depinde de ceea ce înseamnă implicare. În momentul de faţă, eu nu cred că Gigi Becali ar avea o relaţie cu Şumudică în care să facă schimbări sau ceva de genul ăsta. Eu nu cred s-ar întâmpla lucrurile astea.

A, să am o discuţie cu el săptămânal, nu e niciun fel de problemă. Că va suna la pauză şi doreşte să vorbească cu mine, să îmi spună ceva, că vede mai bine din tribună sau de acasă, asta e altă problemă. Dar în fond şi la urma urmei deciziile le iau eu, responsabilitatea este a mea.

Sunt bun, mă ţine, nu sunt bun, nu mă ţine. Eu nu vorbesc neapărat de FCSB acum, eu vorbesc de un patron care ziceţi dumneavoastră că se implică. Care e problema? Nu e niciun fel de problemă, dar nu sunt nici Mickey Mouse. Să nu credeţi că eu sunt Mickey Mouse! M-aş bate la campionat, cu siguranţă!”,
a spus Şumudică, potrivit Prosport.

Marius Şumudică este liber de contract din martie, după despărţirea de Rizespor. Dacă semnează cu FCSB va reveni în Liga 1 după o pauză de patru ani, ultima echipă pe care a pregătit-o în Liga 1 fiind Astra, unde a şi câştigat campionatul, în 2016!

Şumudică nu este dorit de suporterii lui FCSB

Suporterii, prin vocea liderului Gheorghe Mustaţă, s-au făcut auziţi ieri după vestea dată de patronul lui FCSB. Fanii nu îşi doresc prezenţa antrenorului.
De asemenea, Gheorghe Mustaţă şi grupul de suporteri pe care îl conduce i-au cerut demisia lui Mihai Stoica.

Basarab Panduru a comentat la Sport Report posibila numire a lui Marius Şumudică la FCSB

Panduru consideră că Şumudică nu a confirmat încă înţelegerea cu FCSB: „Nu a spus că a bătut palma încă. Pare o diferenţă între ce spune Gigi Becali şi ce spune Şumudică. Ori ai bătut palma, ori nu? Ce palmă ai bătut? Chiar nu ştiu ce să zic. Nu ştiu dacă acceptă. Dacă o să accepte ştie mai bine ce o să facă. Eu nu îl văd acceptând ca Gigi Becali să facă ce vrea el” a spus Panduru, care a comentat şi reacţiile fanilor la adresa antrenorului: „Probleme cu fanii a avut şi Mircea Lucescu la Kiev şi a câştigat campionatul” a mai spus Panduru.

Asupra aceluiaşi subiect a comentat şi Cristi Balaj, fostul mare arbitru internaţional: „Îl văd la FCSB. Au mai fost discuţii în trecut. Şumudică a vorbit în trecut despre asta şi probabil aşa s-a ajuns acum la aceste discuţii” a spus şi Cristi Balaj.

Prima reacţie a lui Toni Petrea, după ce Şumudică a fost anunţat la FCSB: ”Gigi Becali e liber să aleagă!” A confirmat că pleacă de la echipă: ”Am refuzat propunerea”

Afla mai multe despre: fcsbgigi becalimarius sumudica 

viewscnt
Articole similare