Jovan Markovic a vorbit despre momentul în care Mirel Rădoi l-a exclus din lotul Universităţii Craiova.
Atacantul în vârstă de 21 de ani a fost unul dintre jucătorii care intraseră pe lista neagră a lui Mirel Rădoi.
Chiar înaintea derby-ului cu Rapid, Mirel Rădoi a exclus 4 jucători şi printre ei a fost şi Jovan Markovic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce spune Markovic despre momentul în care a fost exclus din lot de Mirel Rădoi
Înainte de meciul cu Rapid, încheiat 2-2, Mirel Rădoi a surprins şi a exclus 4 dintre jucătorii importanţi ai Universităţii Craiova: Andrei Ivan, Jovan Markovic, Sergiu Hanca şi pe Ionuţ Vînă.
Lui Markovic i-a reproşat atitudinea şi a lăsat de înţeles şi că ar avea câteva kilograme în plus.
Între timp, Mirel Rădoi şi-a dat demisia de la Universitatea Craiova şi Jovan Markovic a fost titular în victoria cu 3-0 în faţa Chindia, în care atacantul de 21 de ani a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din acest campionat.
La finalul partidei, Markovic a fost întrebat despre momentul în care a fost exclus din lot de Mirel Rădoi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Surprinzător, tânărul atacant al Universităţii Craiova spune că n-a avut niciun conflict cu fostul antrenor şi susţine că n-a avut nicio discuţie despre acest subiect:
”(Cât de grea a fost pentru tine perioada cu Mirel Rădoi?) Eu cu Mister nu m-am certat, a fost decizia lui Mister, am respectat-o şi atâta tot, n-am avut nicio discuţie.
Eu am încredere în mine tot timpul, pentru că şi cu Mister Reghecampf nu jucam titular meci de meci, dădeam goluri, mă antrenam, nu am o problemă de genul”, a spus Jovan Markovic.
Interesant este că Mirel Rădoi a fost cel care i-a oferit debutul lui Jovan Markovic la naţionala de seniori a României, când era selecţioner, o decizie pentru care atunci a fost criticat.
- Citește și
- Fiul lui Nicolae Dică a fost înjurat de fanii FCSB! Marco a intrat în vestiar şi a început să plângă. Ce s-a întâmplat apoi | EXCLUSIV
- EXCLUSIV | Olăroiu, întrebat dacă ar reveni la FCSB: ”Dacă intru în vestiarul ăla, domin doar când intru”. Dialogul care a avut loc în Qatar
- Şocul avut de Nicolae Dică după ce a înfruntat-o pe Lyon în Champions League: ”Era incredibil. Cel mai greu meci” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: markovic