You are here:

Marocanii au sărbătorit pe străzile din Belgia, Franţa şi Ţările de Jos calificarea în semifinalele Cupei Mondiale. Au fost înregistrate şi incidente

Marocanii au sărbătorit pe străzile din Belgia, Franţa şi Ţările de Jos calificarea în semifinalele Cupei Mondiale. Au fost înregistrate şi incidente

Cupa Mondială

Comentarii

Marocanii au sărbătorit pe străzile din Belgia, Franţa şi Ţările de Jos calificarea în semifinalele Cupei Mondiale, în urma victoriei în faţa Portugaliei.

Au fost înregistrate şi incidente, forţele de ordine intervenind cu gaze lacrimogene.

La Bruxelles, mii de marocani au ieşit pe străzi pentru a sărbători calificarea, iar fanii au avut ciocniri cu poliţia, forţele de ordine utilizând gaze lacrimogene.

Mai multe persoane au fost arestate, iar locuitorii din cartierele unde s-a sărbătorit victoria au format un lanţ uman între poliţie şi suporteri.

Fanii au sărbătorit şi pe străzile din Anvers, dar şi la Haga şi Rotterdam, în Ţările de Jos.

La Haga, poliţia a arestat mai multe persoane, după ce au fost aruncate mai multe petarde într-un cartier popular din oraş.

Şi la Amsterdam, poliţia a procedat la arestări, după mai multe incidente.

În Franţa, la Avignon, aproximativ 300 de persoane au sărbătorit în stradă, poliţia intervenind cu gaze lacrimogene. Nouă persoane au fost reţinute.

Echipa naţională a Marocului a învins sâmbătă naţionala Portugaliei, scor 1-0, şi a devenit prima echipă africană din istorie calificată în semifinalele Cupei Mondiale la fotbal.

În semifinale, Maroc va întâlni, miercuri, campioana mondială en-titre, Franţa.

Afla mai multe despre: cupa mondiala 

viewscnt
Articole similare