You are here:

Măsura luată de U Craiova! Andrei Ivan a plecat în Germania, iar oltenii aşteaptă minunea. Ce se întâmplă cu atacantul

Măsura luată de U Craiova! Andrei Ivan a plecat în Germania, iar oltenii aşteaptă minunea. Ce se întâmplă cu atacantul
Comentarii

Cariera lui Andrei Ivan a intrat într-un impas, la doar 23 de ani. Atacantul de la U Craiova a lipsit de la meciul din Cupa României, întrucât a fost convins de club să plece în Germania. Oltenii speră să-l repună pe picioare pe atacant prin măsura luată.

Andrei Ivan a plecat în Germania pentru şedinţe cu un psiholog

Andrei Ivan nu a mai arătat aceeaşi formă la U Craiova, ca în prima sa perioadă petrecută la echipă, după ce a fost transferat în 2019, de la Krasnodar, în schimbul sumei de 1.5 milioane de euro. 

De la revenire, Ivan a marcat doar trei goluri în cele 33 de meciuri jucate în campionat, iar în acest sezon a înscris o singură dată. Fotbalistul a lipsit de la meciul din Cupa României, cu Progresul Spartac, iar motivul a fost aflat ulterior. 

Conform Fanatik, U Craiova l-a convins pe Andrei Ivan să se ducă în Germania, la un psiholog, în încercarea de a-l trezi. Conform sursei citate, Mihai Rotaru are mare încredere în fotbalistul oltenilor şi, în plus, trebuie să-şi recupereze investiţia făcută, după ce l-a cumpărat din Rusia. 

Se pare că oficialii de la Universitatea Craiova consideră că Andrei Ivan are o problemă mentală, pe care încearcă s-o rezolve cu şedinţele cu psihologul din Germania. 

Afla mai multe despre: andrei ivanandrei ivan u craiovauniversitatea craiova 

viewscnt
Articole similare