Dinamo Bucureşti va disputa joi, de la ora 11.00, un meci amical cu divizionara secundă Rapid Bucureşti, a anunţat conducerea executivă a clubului din Ştefan cel Mare, prin intermediul site-ului oficial.
Programat în cantonamentul de la Săftica, duelul dintre Dinamo şi Rapid va fi închis publicului şi presei, accesul reprezentanţilor celor două cluburi fiind restricţionat conform noilor reglementări prevăzute în ordinul comun emis de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii.
Dinamo - Rapid va fi al doilea meci amical după declanşarea pandemiei de coronavirus, care a dus, la jumătatea lunii martie, la întreruperea tuturor competiţiilor sportive.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Măsurile de organizare luate de clubul dinamovist pentru evitarea răspândirii virusului sars-CoV-2 sunt următoarele:
- Persoanele implicate în organizarea jocului vor trece printr-un filtru epidemiologic (chestionar, termometrizare) înainte de a pătrunde în baza de pregătire de la Săftica, cu excepţia delegaţiilor (jucători, staff tehnic) celor două echipe, testate de trei ori în ultimele 14 zile;
- Toate persoanele implicate în organizarea acestui joc amical vor purta măşti şi mănuşi pe toata durata meciului
- Componenţii delegaţiilor celor două echipe vor ajunge la Săftica doar cu autoturismele personale, echipaţi pentru joc, vestiarele celor două echipe fiind închise;
- Echipele vor ajunge la Săftica la ore diferite, oaspeţii cu 90 de minute înainte de ora 11:00, iar echipa antrenată de Adrian Mihalcea cu 75 de minute înaintea începerii jocului;
- Jucătorilor, antrenorilor şi delegaţilor celor două echipe le este recomandat să îşi dezinfecteze mâinile atât la intrarea pe terenul central de la Săftica, cât şi la ieşire;
- Titularii celor două echipe vor ieşi pe teren cu 10 minute (Dinamo), respectiv cu 8 minute (Rapid) înaintea începerii jocului;
- Jucătorii nu vor mai da mâna cu adversarii ca parte a protocolului premergător loviturii de începere;
- Pe băncile de rezerve, cu excepţia antrenorului principal, toţi jucătorii şi componenţii staff-ului tehnic vor purta măşti de protecţie;
- Pe întreaga durată a meciului amical Dinamo vs Rapid este interzis jucătorilor, reprezentanţilor staff-ului tehnic şi oficialilor celor două cluburi eliminarea secreţiilor nazale şi/sau a salivei pe suprafaţa de joc sau în zona băncilor tehnice;
- Personalul medical care oferă asistenţă de urgenţă pe teren şi brancardierii prezenţi în incinta suprafeţei de joc vor purta echipamente de protecţie (măşti, mănuşi, etc) pe toata durata meciului amical;
- Meciul va fi arbitrat de reprezentanţi din cadrul celor două cluburi;
- Antrenorii şi jucătorii celor două echipe nu vor oferi, la finalul meciului, declaraţii de presă la plecarea din baza de la Săftica. Fiecare club va transmite pe propriile canale de comunicare (site oficial, Facebook, Instagram) scorul meciului, echipa de start, schimbările efectuate, marcatorii golurilor, etc.
- Un singur fotoreporter va avea acces la Săftica, cel al clubului organizator. Imaginile surprinse în timpul meciului Dinamo vs Rapid vor fi publicate la o oră după terminarea meciului.
Măsurile preventive luate pentru meciul amical Dinamo vs Rapid vor fi păstrate şi pe perioada competiţiilor interne (distanţare socială, igiena mâinilor, igiena respiraţiei, dezinfectarea spaţiilor definite – vestiare, cabinete medicale, sală de tratamente, etc.).
Liga I, întreruptă de pandemia de coronavirus, se va relua la 12 iunie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo