Ziariştii de la AS notează azi, pe prima pagină, că Real Madrid ar fi bătut palma cu Kylian Mbappe. Starul lui PSG şi-ar fi dat acordul pentru a evolua, din vară, sub comanda lui Zidane, iar acum urmează ca Real şi PSG să se pună la masa negocierilor pentru suma de transfer.
Conştient că nu va putea deveni Balon de Aur de la PSG şi nici că nu va putea să ia Liga Campionilor cu gruparea din Franţa, Mbappe i-a transmis lui Zidane că vrea să vină la Real Madrid. Ambii francezi, Zidane şi Mbappe au bătut imediat palma, iar acum totul depinde de Florentino Perez.
PSG este obligată să vândă jucători în valoare de 150 de milioane de euro pentru a trece cu bine peste regula Fair-Play-ului Financiar de la UEFA, iar Real vrea să profite de acest lucru. Din primele informaţii, ”galacticii” vor să ofere 250 de milioane de euro pe Mbappe, fotbalistul urmând să devină astfel cel mai scump fotbalist din istorie.
”Zidane i-a transmis că el va fi înlocuitorul lui Cristiano Ronaldo de la Real. Va primi numărul 7 şi va avea parte de acelaşi respect pe care l-a avut şi CR7”, scriu spaniolii. Faptul că Real Madrid începe reconstrucţia în această vară este un alt lucru care-l încântă pe Mbappe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
AMENDAT DE PSG
Mbappe este foarte supărat pe conducerea lui PSG după ce clubul a decis să-l amendeze cu o sumă uriaşă! Mbappe trebuie să plătească 180.000 de euro pentru că a întârziat la o acţiune a celor de la PSG, iar acest lucru l-a enervat pe atacantul lui Tuchel.
Relaţia în acest moment este destul de încordată, iar Real vrea să profite. Interesant este faptul că madrilenii merg la două capete. Dacă nu vor putea să-l ia pe Mbappe, atunci vor muta negocierile spre Neymar, brazilianul fiind ceva mai ieftin decât campionul mondial.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mbappe, zidane, real madrid