Duţă nu îşi recunoaşte fapta şi cere judecarea şi personal, nu pe procedură simplificată. Avocatul spune că va contesta diferenţele de timp constatate la urmărirea penală, precizând că există multiple erori în calcularea timpului de intervenţie, dar şi raportul întocmit de IML, informează gsp.ro.
Avocatul Mihaielei Duţă spune că există multiple erori în calcularea timpului de intervenţie: „În realitate, coroborând procesele verbale vom observa că în intervalul dintre constatarea fibrilaţiei şi ajungerea la spital nu a fost un minut jumătate, ci 4 secunde. Aceste erori s-au răsfrâns şi în raportul medico-legal, aşa că susţinem refacerea acestuia. În subsidiar, în ceea ce priveşte ambulanţa, s-a constatat că exista puls normal, până cu 10 secunde înainte să se intre la UPU. E o diferenţă uriaşă între cele peste două minute în care s-a menţionat ca nu s-a realizat nimic şi cele doar câteva secunde de când au apărut fibrilaţiile".
Medicul de pe ambulanţa Puls care ar fi trebuit să îl resusciteze pe fotbalistul dinamovist Ekeng a sosit azi la Judecătoriei Sectorului 2. La primul termen, Duţă nu a venit motivând că are un copil de două luni, iar preşedintele Completului C2, Bogdan Stănculescu, a decis amânarea cazului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.