You are here:

Membrii grupului contestatar Pussy Riot care au întrerupt finala Cupei Mondiale rămân în detenţie

Membrii grupului contestatar Pussy Riot care au întrerupt finala Cupei Mondiale rămân în detenţie

Cupa Mondială

Comentarii

Un tribunal rus a respins luni apelurile celor patru membri ai grupului contestatar Pussy Riot, aflaţi în detenţie pentru că au pătruns pe gazonul stadionului Loujniki în timpul finalei de la Cupa Mondială, scrie Le Figaro.

 Veronika Nikoulchina, Olga Kouratcheva, Olga Pakhtoussova şi Piotr Versilov au fost condamnaţi la 15 zile de închisoare pentru că au pătruns îmbrăcaţi în uniformă de poliţist pe terenul finalei Franţa-Croaţia, care a avut loc pe 15 iulie la Moscova. 

"Consider această pedeapsă legală şi îndreptăţită", a declarat judecătorul Serghei Missioura, citat de agenţia de presă RIA Novosti. Declaraţi vinovaţi de a fi "atentat grav la regulile de comportament ale spectatorilor", toţi patru au primit interdicţia de a asista la evenimente sportive timp de trei ani, în plus faţă de condamnarea de 15 zile de închisoare. 

Incidentul, survenit în minutul 53 al meciului, a avut loc în faţa liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, dar şi a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi al Croaţiei - Kolinda Grabar-Kitarovic.

Fotografiile cu pătrunderea activiştilor pe teren au fost difuzate în toată lumea. Grupul rus Pussy Riot a revendicat acest act, care a transmis şi o listă de şase cereri, printre care eliberarea "prizonierilor politic" deţinuţi în Rusia. 

Celelalte aminteau de arestările din timpul manifestaţiilor paşnice care trebuie să înceteze şi "autorizarea concurenţei politice în ţară". 

Cea mai cunoscută acţiunea a Pussy Riot a avut loc în februarie 2012, când mai mulţi membri au cântat un "imn punk" împotriva lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova. 

Afla mai multe despre: pussy riotcampionatul mondialrusiaarest 

viewscnt
Articole similare