You are here:

Memphis Depay, criticat după ce s-a fotografiat în casă cu o felină sălbatică. "Dă un exemplu prost. Animalele sălbatice aparţin naturii"

Memphis Depay, criticat după ce s-a fotografiat în casă cu o felină sălbatică. "Dă un exemplu prost. Animalele sălbatice aparţin naturii"
Comentarii

Atacantul Memphis Depay, component al echipei Olympique Lyon, a fost criticat de o asociaţie de protecţie a animalelor, după ce a postat în social media fotografii cu el alături de o felină, în casă, notează Le Figaro.

Depay, care se recuperează după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucişate la genunchi în luna decembrie, a postat pe Instagram imagini în care apare alături de felină.

Ce se întâmplă dacă un ligru petrece timpul cu un Leu?”, a notat el.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

MEMPHIS X MEMPHIS

A post shared by Memphis Depay (@memphisdepay) on

Ligrul este un animal hibrid rezultat din împerecherea dintre un un leu şi o femelă tigru. Fotbalistul olandez, care s-a aflat în ultima perioadă la Dubai pentru recuperare, a profitat pentru a-şi etala pe reţelele de socializare şi tatuajul de pe spate cu un leu.

Însă imaginile postate de jucător au atras criticile unei asociaţii de protecţie a animalelor. “Regretăm că Depay a postat această fotografie. Dacă este posibil să fii în contact cu animale sălbatice în acest mos, nu este ceva natural şi sunt animale care au de suferit”, a afirmat Sanne Kuijpers, care conduce World Animal Protection Netherlands.

Kuijpers a condamnat folosirea animalelor pentru distracţie şi a cerut ca Depay să şteargă imaginile postate. “Depay dă un exemplu prost. Sperăm că va şterge imaginea. Animalele sălbatice aparţin naturii, nu sunt acolo pentru a ne distra. Nu trebuie să promovaţi astfel de lucruri”.

La câteva ore după aceste critici, Memphis Depay a postat alte fotografii.

De Telegraaf notează că jucătorul a răspuns criticilor, spunând că ligrul nu este un animal sălbatic. “Pentru cei care nu sunt în cunoştinţă de cauză, nu mai vorbiţi! Ligrii nici măcar nu sunt animale sălbatice. Nu sunt născuţi în natură, ci alături de oameni. Nu cred că ar supravieţui în sălbăticie”, a afirmat el.

Afla mai multe despre: depay 

viewscnt
Articole similare