Echipa FC Voluntari a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 4-2, echipa campioană, Farul Constanţa, într-un meci al etapei a 17-a din Superligă.
Gazdele au deschis scorul în minutul 10, când Dumiter a pasat, în careu, lui Robert Popescu, acesta a driblat un adversar şi a înscris pentru 1-0. În minutul 22 Dumiter a finalizat cu un lob după ce a scăpat singur cu Aioani şi a dus scorul la 2-0. Ilfovenii au intrat cu 3-0 la pauză, Dumiter înscriind în minutul 37 şi reuşind dubla.
După pauză, noul intrat Rivaldinho a redus din diferenţă, în minutul 47, însă Dan Sîrbu a înscris în propria poartă şi FC Voluntari a condus cu 4-1. În minutul 64 portarul gazdelor, Jesus Fernandez a greşit flagrant, oferindu-i o pasă pe tavă lui Rivaldinho, care a înscris pentru Farul. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic. Voluntari face 20 de puncte şi este pe locul 11. Farul se află pe 7, cu 22 de puncte.
Bogdan Cosmescu a avut doar cuvinte de laudă pentru Andrei Dumiter, fotbalistul de la Voluntari, care a avut o evoluţie bună în meciul împotriva Farului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”De asta este frumos sportul. Dumiter mi se părea cel mai slab vârf pe care l-am văzut vreodată. Nu credeam că va reuşi vreodată să facă asta. Bravo lui! Merită toate aplauzele. A fost meciul vieţii pentru el”, a declarat Bogdan Cosmescu la Orange Sport.
Echipele care au evoluat:
- FC VOLUNTARI: J. Fernandez – Ricardo Veiga, Matricardi, Armaş - Boboc, Raţă (Cocian 46), Crepulja (Boskovic 90+3), D. Andrei (Voican 75), Carnat – R. Popescu (D. Florea 60), Dumiter (Droppa 75). ANTRENOR: Ilie Poenaru
- FARUL: Aioani - Dussaut, Larie, M. Popescu, Gustavo Marins (D. Sîrbu 46) – Vînă (Borgnino 68), Grameni (Sali 84), Kiki (N. Popescu 76) – Mazilu (Rivaldinho 46), Budescu, L. Munteanu. ANTRENOR: Gheorghe Hagi
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.