You are here:

Mesaj emoţionant al lui Cosmin Contra: ”Avem familii. Avem părinţi care plâng. Nu e normal ca aceste critici să se transforme în jigniri!”

Mesaj emoţionant al lui Cosmin Contra: ”Avem familii. Avem părinţi care plâng. Nu e normal ca aceste critici să se transforme în jigniri!”

Echipa națională

Comentarii

Selecţionerul României Cosmin Contra a susţinut conferinţa de presă dinaintea meciului contra Spaniei.

El a subliniat că aşteaptă de la jucătorii săi o altă faţă comparativ cu cea din partida contra Suediei: ”Singurul lucru la care mă gândesc este ca echipa să arate bine. Vin zeci de mii de români şi vin să-i vadă pe jucători. Suedia ne-a arătat cum ar trebui să jucăm un meci de calificare, aşa că aş vrea ca imaginea pe care o arătăm luni să fie una frumoasă, aş vrea să arătăm bine. Sper să fim inspiraţi în meciul cu Spania” a mărturisit Cosmin Contra.

Totodată, selecţionerul a acceptat cu bărbăţie criticile aduse în ultima perioadă la adresa staff-ului echipei naţionale, dar a atras atenţia, printr-o declaraţie emoţionantă, că este dureros când aceste critici se transformă în reale jigniri: ”Realitatea crudă este că în preliminarii nu am câştigat niciun meci important în faţa adversarilor direcţi. Criticile sunt normale, problema este că au existat critici şi când lucrurile mergeau bine. Există o limită a bunului simţ, pentru că avem familii, părinţi care plâng, care suferă din cauza acestor critici care se transformă în jigniri. Probabil că Reghemcampf mi-a luat apărarea pentru că suntem rude, cel puţin aşa o să zică lumea. Cu toate acestea vreau să-i mulţumesc” a mai adăugat selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României.

Spania - România se joacă luni de la ora 21:45. Partida poate fi urmărită în format live text pe site-ul www.telekomsport.ro

Afla mai multe despre: cosmin contra 

viewscnt
Articole similare