You are here:

Mesajul clar transmis de Nedelcu pentru oficialii FCSB-ului: "Experienţa din Germania mi-a demonstrat acest lucru". Ce spune de revenirea la vicecampioana României

Mesajul clar transmis de Nedelcu pentru oficialii FCSB-ului: "Experienţa din Germania mi-a demonstrat acest lucru". Ce spune de revenirea la vicecampioana României

Superliga

Comentarii

Dragoş Nedelcu a jucat ultimul meci pentru Farul Constanţa în acest sezon, înfrângerea de pe terenul Universităţii Craiova, scor 1-4, iar din vară se va alătura din nou lotului FCSB-ului.

Cumpărat de FCSB de la Farul Constanţa, în august 2017, cu 2,1 milioane de euro, Dragoş Nedelcu a fost împrumutat de roş-albaştri, în vara anului trecut, la Fortuna Dusseldorf, în liga secundă din Germania. Nemţii n-au fost mulţumiţi de prestaţiile fotbalistului de 25 de ani, care a revenit în Liga I, în iarnă, tot sub formă de împrumut, la Farul Costanţa.

Nedelcu şi-a încheiat acum aventura la echipa lui Gheorghe Hagi, iar din vară va reveni sub comanda lui Toni Petrea la FCSB. Fotbalistul a ţinut să le transmită şi un mesaj oficialilor vicecampioanei României. Nemulţumit de faptul că a fost folosit pe postul de fundaş central în nenumărate rânduri la FCSB, dar şi la Fortuna Dusseldorf, Nedelcu a ţinut să precizeze că speră ca de acum să evolueze pe poziţia de mijlocaş defensiv.

  • 26 meciuri a evoluat Nedelcu pe postul de fundaş central la FCSB şi la Fortuna Dusseldorf: 15 pentru roş-albaştri şi toate cele 11 jucate pentru clubul german
  • 400 de mii de euro valorează Dragoş Nedelcu pe site-ul de specialitate transfermarkt.com

"Acum merg în vacanţă, o să iau legătura şi cu Mihai Stoica, pentru că nu am vrut să-l deranjez până acun. Din păcate, acel meci cu Voluntari a dat toate calculele peste cap, nimeni nu se aştepta să se încurce FCSB. Aştept acum să se mai joace şi ultimul lor meci, apoi voi discuta cu ei.

Am avut ceva discuţii cu Mihai Stoica, dar n-am vrut să-l deranjez prea mult, pentru că mă aşteptam să se joace acest meci decisiv cu CFR. Mă aşteptam să se bucure de campionat, să ne bucurăm împreună de campionat, dar asta este situaţia.

Aşa că am aşteptat şi eu să se termine sezonul, apoi vom discuta şi despre sezonul următor. Aştept să se joace acest meci şi după vom vorbi. Eu zic că am făcut un play-off destul de bun ca mijlocaş defensiv, iar experienţa din Germania mi-a demonstrat că postul meu este acela de mijlocaş în faţa apărării, nu de fundaş central.

Ştiu să ajut echipa, e avantajul meu că pot juca pe două poziţii, dar îmi doresc foarte mult să cresc pe postul de mijlocaş, însă, când va fi nevoie de mine ca fundaş central, voi da şi eu totul pe teren. Eu am contract cu FCSB şi din vară, mai am destul timp" , a declarat Dragoş Nedelcu.

 

Afla mai multe despre: nedelcu 

viewscnt
Articole similare