Simona Halep, loc 2 WTA, a fost învinsă de Serena Williams, loc 11 WTA, cu scorul de 6-3, 6-3. Meciul a durat oră şi 20 de minute, iar partida a fost de la început dominată de sportiva americană. Astfel, Serena avansează în semifinalele Australian Open, unde o va întâlni pe Naomi Osaka.
La meci, Serena Williams a fost susţinută de apropiaţii săi. Soţul, Alexis Ohanian, sora, Venus Williams, antrenorul, Patrick Mouratoglou, şi partenereul ei de antrenamnente, Jarmere Jenkins, au fost prezenţi în tribună pentru a o încuraja pe sportiva de 39 de ani.
Ohanian şi Jenkins purtau acelaşi tricou, cu mesajul ”Greatest female athlete”, cea mai bună atletă, însă cuvântul ”female” era tăiat, mesajul final fiind ”Greatest athlete”. O referire la faptul că Serena poate fi considerată cel mai mare sportiv din istorie, indiferent că vorbim de competiţii masculine sau feminine.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- NEWS ALERT | Revenire de senzaţie la Universitatea Craiova. O nouă mutare de titlu a conducerii. Vestea care-i transformă pe olteni în marii favoriţi la campionat
- Surpriza din turneul feminin, Jessica Pegula, provine dintr-o familie ce deţine o avere de 5 miliarde de dolari
- Una caldă, una rece pentru CSM Bucureşti. Adi Vasile şi alte cinci jucătoare au coronavirus, însă oficialii clubului au anunţat un nou transfer
- Simona Halep pierde în faţa Serenei Williams după un dublu 6-3 în 81 de minute de joc
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serena williams, simona halep, australian open