You are here:

Messi: "Sper ca fotbalul să-şi plătească datoria faţă de mine." La ce se referă argentinianul

Messi: "Sper ca fotbalul să-şi plătească datoria faţă de mine." La ce se referă argentinianul

Cupa Mondială

Comentarii

Considerat de mulţi microbişti cel mai bun fotbalist din toate timpurile, Lionel Messi va avea şansa în 2018 să cucerească unul din puţinele trofee care îi lipsesc şi totodată cel mai valoros din lumea fotbalului. Este vorba de titlul mondial, pe care naţionala Argentinei va încerca să-l recucerească în Rusia, la 32 de ani după cel cucerit în 1986.

Ar fi al treilea titlu mondial din istoria Argentinei şi "piesa" lipsă din vitrina cu trofee a lui Messi.

Într-un interviu publicat de site-ul oficial al FIFA, lui Messi i-a fost amintită declaraţia făcută de selecţionerul Argentinei, Jorge Sampaoli, după ce Argentina s-a calificat la CM 2018, în ultima etapă a preliminariilor.

"Fotbalul îi datorează o Cupă Mondială lui Messi", a spus atunci Sampaoli. Reacţia lui Messi? "Am auzit acea declaraţie şi mi-a spus acelaşi lucru şi personal! Sper ca fotbalul să-şi plătească această datorie faţă de mine", a spus starul Barcelonei râzând.

Totuşi, nu toate gândurile lui Messi se îndreaptă spre competiţia din vara viitoare. Rugat să completeze fraza "În 2018, Lionel Messi va fi...", argentinianul s-a gândit puţin şi a răspuns: "Tată pentru a treia oară".

Argentina va juca în Grupa D a CM 2018, alături de Islanda, Croaţia şi Nigeria. Aici ai GRUPELE CM 2018.

Afla mai multe despre: grupe cm 2018messiargentinadatorie 

viewscnt
Articole similare