You are here:

”Mi-am băgat toţi banii în asta”. Proiectul cu care se mândreşte Gică Hagi: ”Investim foarte mult”

”Mi-am băgat toţi banii în asta”. Proiectul cu care se mândreşte Gică Hagi: ”Investim foarte mult”

Farul Constanța

Comentarii

Lider în Liga 1 după 16 etape, Farul Constanţa se luptă la titlu în acest sezon, în urma unei campanii de transferuri importante reuşite de echipa lui Gică Hagi. Pe lângă nou-veniţi, şi fotbalişti crescuţi în academia ”Regelui” se remarcă la prima echipă.

În 2017, Farul Constanţa, fosta Viitorul, cucerea unicul titlu din istoria clubului, folosind în mare parte fotbalişti proveniţi din propria pepinieră, sub comanda patronului-antrenor Gică Hagi.

În urma acelui triumf, ”Regele” a fost asaltat cu oferte pentru cei mai buni jucători ai săi, iar, având nevoie de fonduri, a fost obligat să accepte propunerile importante primite.

Fără o sursă importantă de veni în afara vânzăriii de fotbalişti, Hagi a fost mereu condiţionat să crească jucători de valoare în propria academie, pentru a îi folosi la prima echipă şi a îi vinde apoi.

Însă, odată cu fuziunea cu Farul, proiectul demarat de ”Rege” pe litoral a luat o nouă amploare, iar, la doar un an după unirea dintre cele două cluburi, formaţia constănţeană se luptă la titlu.

Pe lângă transferurile importante reuşite în vară, un mare merit li se datorează şi fotbaliştilor crescuţi în academia lui Hagi, care au reuşit să facă pasul la prima echipă.

Dan Sîrbu, Alexi Pitu, Sebastian Borza, Constantin Grameni şi Louis Munteanu, revenit sub formă de împrumut de la Fiorentina, sunt doar câţiva dintre tinerii jucători proveniţi din propria pepinieră care au condus-o pe Farul către lupta la titlu.

”Mi-am băgat toţi banii în asta”

Iar Gică Hagi se mândreşte cu succesele academiei sale, pe care o consideră ”foarte bună”, punctând că şi-a investit toţi banii în proiectul fotbalistic pe care îl conduce la Ovidiu.

Nu ştiam cât (n.r. vârsta exactă a lui Alexandru Stoian), ştiu doar că el este un jucător născut în 2007, bun. Acesta este clubul nostru, trebuie să facem lucrul ăsta.

Pe lângă a încerca să câştigi, trebuie să promovăm jucători, să propunem jucători, să-i construim, să-i educăm, să-i formăm, să-i aducem acolo şi după aia ei să aibă fiecare viitorul lui.

Avem o academie foarte bună, în care investim foarte mult, în copii, şi atunci este logic să le dăm şi lor şansă, să-i formăm.

Asta am făcut după ce m-am lăsat de fotbal. Mi-am băgat toţi banii ca să investesc în copii, pentru că ei reprezintă ziua de mâine.

Şi eu am fost un copil care a venit de la ţară şi fotbalul mi-a dat lucruri extraordinare, m-a adus să fiu respectat şi iubit de toată lumea.

Şi am zis să întorc ceva, să mă întorc acasă, să fac o academie, să le dau şi lor o şansă”, a declarat Gică Hagi.

Afla mai multe despre: gică hagi 

viewscnt
Articole similare