Mihaela Buzărnescu, locul 120 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, a fost eliminată, marţi, în primul tur al French Open.
Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în primul tur, la Roland Garros
Ea a fost învinsă, cu scorul de 6-1, 6-2, de americanca Madison Brengle, locul 57 WTA, după un meci care a durat 74 de minute.
Brengle va juca în turul al doilea cu jucătoarea franceză Chloe Paquet, locul 101 WTA, sau cu Arina Sabalenka din Belarus, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7.
Buzărnescu va primi pentru evoluţia ei la simplu un premiu de 62.000 de euro şi 30 de puncte WTA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Până în prezent, dintre românce, au trecut în turul al doilea la Roland Garros Sorana Cîrstea şi Irina Begu, în timp ce Buzărnescu, Irina Bara şi Gabriela Ruse au fost eliminate.
Ultima jucătoare română care evoluează în turul I (la ora transmiterii acestei ştiri) este Simona Halep, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 19, cu germana Nastasja Schunk, locul 165 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tenis-buzărnescu-roland garros