Mihaela Buzărnescu le-a vorbit jurnaliştilor prezenţi la Linz, după calificarea în semifinale, despre cât de greu le este tensimenilor români să reuşească şi despre influenţa imensă pe care o au performanţele Simonei Halep în dezvoltarea acestui sport în România.
Întrebată de ce româncele au performanţe mai bune în tenis decât băieţii, Buzărnescu a răspuns: "Cred că noi, fetele, suntem mai serioase decât băieţii (n.r. - râzând). Şi cred că e mai dificil pentru băieţi, pentru că nivelul e mai ridicat în circuitul masculin. Mulţi dintre ei merg la facultate la 18,19 ani dacă nu reuşesc şi renunţă. Nu avem atât de mulţi antrenori care să ne ajute, apoi e greu cu sponsorizările şi cu deplasările şi mulţi renunţă pentru că au probleme. E foarte greu să găseşte sponsori în România, eu sunt independentă de la 20 de ani. E greu pentru jucătorii români să călătorească tot timpul."
Buzărnescu a vorbit şi despre ce înseamnă performanţele Simonei Halep pentru tenisul din România.
"De când Simona Halep a devenit atât de populară, şi tenisul a devenit mult mai popular în ţara noastră. Copiii merg la tenis, avem câteva cluburi noi în România, sportul devine din ce în ce mai mare. Lumea a aflat că nu există numai fotbal şi asta e foarte bine", a spus ea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La 29 de ani, Mihaela Buzărnescu traversează cea mai bună perioadă a carierei. Ea s-a calificat pentru prima dată în semifinalele unui turneu WTA, la Linz, şi spune că înainte s-a gândit la retragere confruntându-se cu multe accidentări. Însă acum realizează că vârstă nu contează şi poţi obţine rezultate bune şi la 30 de ani.
"Trebuie să crezi că poţi, nu contează vârsta. Cât timp te ţin picioarele şi te simţi bine pe teren, poţi joci şi să câştigi chiar dacă ai peste treizeci de ani. Înainte nu gândeam aşa, din cauza accidentărilor şi pentru că nu am mai avut această clasare şi aceste rezultate bune. Nu credeam că e posibil, mă gândeam că am aproape 30 de ani şi probabil e timpul retragerii dacă nu am reuşit şi de a face altceva, familie, antrenorat sau să lucrez în altă parte. Dar acum cred şi pot fi un exemplu pentru alte jucătoare, care sunt în poziţie asemănătoare şi vor să se retragă. Dacă vrei cu adevărat şi crezi, trebuie să joci şi rezultatele vin, nu contează vârsta. US Open a fost foarte important pentru mine pentru că acolo mi-am dat seama că pot intra în Top 100 şi pot juca la un asemenea nivel. Înante mă gândeam că nu sunt suficient de bună. De aceea a fost foarte importnant să câştig acele meciuri. Aici nu mă gândeam că o să trec de calificări, pentru că jucasem un turneu pe zgură în România şi m-am antrenat puţin pe hard. Dar antrenoarea a crezut în mine, iar eu am zis hai să vedem meci cu meci. Este extraordinar", a afirmat ea.
Mihaela Buzărnescu, locul 105 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de simplu la turneul de la Linz, cu premii totale de 250.000 de dolari, competiţie la care va evolua şi în penultimul act la dublu.
Buzărnescu, venită din calificări, a învins-o în sferturile de finală pe sportiva elveţiană Belinda Bencic, locul 228 WTA şi beneficiară a unui wild card, scor 6-4, 5-7, 7-6 (4), în două ore şi jumătate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Românca o va întâlni în faza următoare pe jucătoarea cehă Barbora Strycova, locul 26 WTA şi cap de serie 2.
Mihaela Buzărnescu, în vârstă de 29 de ani, va intra luni pentru prima dată în Top 100 WTA, atât la simplu cât şi la dublu.
Ascensiunea jucătoarei române în acest an a fost una remarcabilă, după ce la finalul lui 2016 ea era pe locul 544. Cu multe succese înregistrate la turnee ITF, Buzărnescu a mai reuşit în 2017 o performanţă unică în carieră, calificarea pe tabloul principal al unui Grand Slam, la US Open.
Afla mai multe despre: mihaela buzărnescu, tenisul romanesc, wta,