Mihaela Buzărnescu, locul 47 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, de letona Jelena Ostapenko, locul 35 WTA, în primul tur al turneului de categorie Premier de la Eastbourne.
Buzărnescu a condus cu 4-2 şi 40-0 pe serviciul rivalei, în setul I. După o a patra minge de 2-5 salvată, Ostapenko, care a comis zece duble greşeli în acest meci, a câştigat cinci ghemuri la rând.
După 0-1, în setul secund, românca a avut din nou avantaj de un break, 3-1 şi 4-2, dar nici de data aceasta nu l-a păstrat până la final. Cu o evoluţie slabă, în care a ratat nouă mingi de break din 11, Buzărnescu s-a înclinat după o oră şi 32 de minute.
Prezenţa în turul I la simplu este recompensată cu un premiu de 4.205 dolari şi cu un punct WTA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihaela buzarnescu, eastbourne