Mihaela Buzărnescu, locul 57 WTA, va evolua împotriva americanei Alison Riske, locul 89 WTA, în sferturile de finală ale turneului de la Hobart, cu premii de 250.000 de dolari.
Riske a ajuns în această fază, după ce a beneficiat de retragerea jucătoarei belgiene Kirsten Flipkens, locul 73 WTA, care a acuzat dureri la umăr.
Buzărnescu a reuşit calificarea în sferturi după ce a trecut de germana Anna-Lena Friedsam, locul 507 mondial, scor 7-5, 6-4.
Tot în Tasmania, pentru un loc în sferturi, Monica Niculescu, locul 85 WTA, se înfruntă, miercuri, de la ora 10.00, cu americanca Varvara Lepchenko, locul 64 WTA. Învingătoarea din această partidă va evolua în manşa următoare cu o altă jucătoare din Belgia, Elise Mertens, locul 36 WTA, a doua favorită.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tenis feminin, wta, mihaela buzărnescu, hobart,