Florin Costea va juca în viitorul sezon pentur nou-promovata în Liga a 3-a, Vitiorul Dăeşti, echipa cu care se antrenează şi fratele său.
La 34 de ani, Florin Costea nu vrea să se lase de fotbal. Deşi a jucat la echipe mari ale fotbalului românesc aşa cum sunt FCSB, CFR Cluj şi U Craiova, atacantul a acceptat provocarea de a continua în Liga 3. Acesta nu a schimbat eşalonul după ce în ultima vreme a evoluat doar pentru formaţii din a treia divizie. Energeticianul, FC U Craiova şi Atletic Bradu sunt echipele trecute în CVul fotbalistului din 2017 încoace.
Florin Costea a semnat cu Viitorul Dăeşti, o nou-promovată în al treilea eşalon, care a câştigat liga judeţeană Vâlcea în sezonul trecut. Tot cu aceeaşi echipă se antrenează în aceste zile şi Mihai Costea, aflat sub contract cu Al Arabi din Emiratele Arabe Unite. Cei doi au evoluat împreună în câteva meciuri de pregătire pentru micuţa trupă din Vâlcea. Campionatul ligii a treia începe al sfârşitul lunii august.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: liga a 3-a, florin costea, mihai costea, viitorul dăeşti, vâlcea