Rapid s-a impus în primul derby cu FCSB din ultimii şase ani şi jumătate, scor 1-0, după autogolul marcat de Vinicius în minutul 39.
Suporterii giuleşteni au plecat cei mai mulţumiţi de pe Arena Naţională duminică seara, după ce favoriţii lor au învins rivala FCSB, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Vinicius în proprie poartă, în minutul 39, după o încercare de degajare slabă a lui Alex Creţu.
Căpitanul Tănase spunea înainte de meci că FCSB va câştiga cu uşurinţă, înfruntând o echipă nou promovată, însă ”roş-albaştrii” nu au avut nici măcar o şansă clară de a înscrie şi au plecat acasă dezamăgiţi, cu mâna goală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Un Miţă Iosif jubilant s-a prezentat la conferinţa de după meci, mândru de prestaţia băieţilor săi. Întrebat dacă a pregătit partida cu FCSB, ”Poetul” a răspuns ironic, dezvăluind că a lucrat mult la tacticile pentru derby. În plus, tehnicianul giuleştenilor a recunoscut că speră că seria fără goluri primite va continua, aşa cum a fost provocat de Basarab Panduru.
Miţă Iosif, ironii după ce a fost întrebat dacă a pregătit meciul cu FCSB
”Acesta este un privilegiu în viaţă, de a face oamenii fericiţi, pe care nu îl are oricine, felicit jucătorii şi le mulţumesc celor care au cântat neîncetat 95 de minute şi au arătat ce forţă sunt în România. (n.r. Aţi avut o tactică? Aţi pus la punct o tactică înainte?) Păi ce credeţi, că am jucat la nimereală?
Vi s-a părut că au avut vreo ocazie clară? Normal că am avut o tactică, vă daţi seama. Nu jucăm în curtea şcolii, cine poate două goluri la cinci minute. (n.r. Continuati seria fără goluri primite?) Nu ştiu, spunea Panduru, mă provoca, i-am răspuns acum, că am făcut, el nu mai ştiu câte puncte a făcut şi îi mulţumesc oricum şi lui pentru tot.
(n.r. Cum a fost traseul acesta, din play-off la Liga 2, la ce e acum?) Viaţă de film, credeţi-mă, viaţă de film, o poveste de viaţă, nu ştiu unde vom ajunge. Eu nu sunt un fan de tricouri sau de... dar acasă, singura poză pe care o am de fotbal este o poză cu cei cu care am promovat din Liga 2 în Liga 1, un tablou şi un tricou după promovare, semnat de absolut toţi jucătorii. Nu sunt poet, nu v-am mai spus de mult o poezie, poeziile nu erau făcute de mine, erau cu substrat”, a declarat Miţă Iosif.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- VIDEO | Autogol de cascadorii râsului la Rapid - FCSB! Vinicius şi-a îngropat coechipierii în derby
- FC Argeş a obţinut prima victorie din noul sezon: ”Ne bucurăm!”. Ce a spus Andrei Prepeliţă despre avertismentul primit de la Şcoala Federală de Antrenori
- Disperare şi dezamăgire în tabăra lui Sepsi după debutul slab de sezon: ”Nu ne aşteptam să începem aşa prost, e dureros” + ”Suntem în prăpastie”
Afla mai multe despre: miţă iosif, rapid, rapid fcsb, liga 1