Delegatul celor de la FCSB, Mihai Pintilii (38 de ani), a explicat de cu a mers ca antrenor secund la naţionala României, sub comanda lui Edi Iordănescu.
În momentul preluării echipei naţionale a României, Edi Iordănescu s-a gândit să-l aducă pe Mihai Pintilii în staff-ul său, ca antrenor secund.
- Cei doi se cunoşteau foarte bine din perioada în care ambii lucrau la FCSB: Edi Iordănescu era principal, iar Mihai Pintilii îi era secund.
Mihai Pintilii l-a refuzat pe Edi Iordănescu
Cu toate că era tentat de noua postură, Mihai Pintilii a recunoscut că a refuzat propunerea lui Edi Iordănescu deoarece nu deţinea Licenţa A şi Carnetul de Antrenor - pe care le va obţine abia din vara lui 2024 - şi s-ar fi simţit într-o postură ingrată la lotul naţional.
- În cele din urmă, Edi Iordănescu l-a adus secund pe Jerry Gane.
”Fără licenţă e foarte greu. Ce putea să mă pună? Directori Sportiv? N-aveam cum. Dacă mă lua antrenor secund, trebuie să stau cu el pe bancă. Cum stăteam? I-am mulţumit pe această cale şi îi mulţumesc pentru faptul că mă apreciază, dar nu aveam cum.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am avut un 30% gând că poate dacă mă duc iau licenţa de antrenor mai repede. Primul căruia i-am zis a fost MM: `Uite, aşa, aşa...`.` Păi, şi pleci?`. `Nu plec, că d-aia vorbesc cu tine`.
M-am gândit mereu la licenţe. Eu am zis că tre să fac şcoala, să o termin”, a declarat Mihai Pintilii, la ”SportCast cu Sile”, de la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai pintilii, edi iordanescu, licente