You are here:

Mihai Stoica, atac la şefii fotbalului românesc: ”Uite ce echipă au creat. Ne-au dat cu terenul în cap. În orice ţară normală, s-ar fi desfiinţat” | EXCLUSIV

Mihai Stoica, atac la şefii fotbalului românesc: ”Uite ce echipă au creat. Ne-au dat cu terenul în cap. În orice ţară normală, s-ar fi desfiinţat” | EXCLUSIV

Fotbal intern

Comentarii

România a debutat cu stângul la EURO 2023, fiind învinsă la scor de neprezentare de Spania. Dacă la pauză era 0-0, golurile ”Furiei Roja” au venit în partea secundă. Mihai Stoica şi Basarab Panduru au avut un discurs dur la adresa regulii U21 din România.

Reprezentativa U21 a României a pierdut clar în compania selecţionatei similare a Spaniei, scor 0-3, la debutul în cadrul Campionatului European de tineret din 2023.

Toate golurile au fost marcate în repriza a doua. Alex Baena ’55, Miranda ’62 şi Sergio Gomez ‘90+5 au fost cei trei marcatori.

Ca urmare a acestui rezultat, România se clasează ultima în Grupa B a Campionatului European, cu zero puncte, în timp ce Spania este lider, cu trei puncte.

Mihai Stoica, iritat de regula impusă conducătorii fotbalului românesc: ”În orice ţară normală, s-ar fi desfiinţat” | EXCLUSIV

La finalul meciului disputat pe Stadionul Steaua-Ghencea, Mihai Stoica şi Basarab Panduru au asemănat jocul prestat de tricolorii lui Emil Săndoi cu Spania cu cel al naţionalei mari în partida cu Elveţia.

De asemenea, cei doi analişti Orange Sport au fost extrem de critici cu regula U21 implementată de FRF în campionatul României.

Cel mai dur a fost Mihai Stoica. Acesta a făcut o comparaţie cu actuala generaţie a României U21 cu cea din 2019, care a ajuns în semifinale la Europeanul din Italia, într-un moment în care regula în cauză încă nu era implementată.

”Cei din 98-99 au fost o generaţie bună. 2000-2001 nu avem, ce să mai? În 2002 avem nişte jucători care ies, 2003 i-am văzut pe la turneul final, ce să mai? 

Să vedem căţi mai joacă 2000-2001 şi în sezonul viitor, ca să vedem ce jucători a creat regula aia (n.r. U21 în Superligă). Uite ce echipă a creat. Ne-au dat cu terenul în cap. Piţurcă nu avea nevoie de regulă. 

Regula este stupidă. Creează probleme. În orice ţară normală, s-ar fi desfiinţat regula”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Basarab Panduru a împărtăşit şi el opinia colegului de studio.

”Au profitat unii care poate nu meritau şi alţii care meritau poate, stăteau în afară din cauza lor. Mi se pare că generaţiile sunt foarte importante, şi la echipe de club, şi la echipa naţională”, a adăugat Panduru.

Afla mai multe despre: echipa nationalaromania u21mihai stoicasuperligaregula u21 

viewscnt
Articole similare