Invitat la Telekom Sport, Mihai Stoica (56 de ani) a lăudat-o pe U Craiova după victoria clară obţinută împotriva lui FC Argeş, scor 3-0, în play-off-ul Ligii 1.
U Craiova a câştigat clar cu 3-0 împotriva lui FC Argeş, în primul meci din play-off-ul Ligii 1. Prezent în studioul Telekom Sport, Mihai Stoica a avut doar cuvinte de laudă la adresa Craiovei, una dintre rivalele din play-off, care trage la locul doi, ocupat de FCSB în prezent.
Mihai Stoica a spus că Laurenţiu Reghecampf a avut nevoie de timp pentru a crea automatisme la U Craiova, iar rezultatele încep să se vadă. MM a spus că oltenii joacă mult mai bine decât au făcut-o în trecut.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Indiscutabil se vede mâna lui Reghe. Creşte de la meci la meci. S-au creat automatisme, Reghe avea nevoie de timp. Are şapte victorii consecutive. Craiova a început cu 3 jucători sub 21 de ani, a intrat pe parcurs Baiaram. Văd Craiova jucând mult mai bine decât înainte. Are nişte probleme, le lipsesc fundaşii centrali titulari.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Craiova joacă, ajunge uşor la poartă. Lucrează faza de atac. Filosofia germană, acolo a învăţat. Mie îmi place cum arată Craiova.", a spus Mihai Stoica, la Telekom Sport.
U Craiova - FC Argeş 3-0, în play-off-ul Ligii 1
Universitatea Craiova a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Argeş, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Ligii 1.
Au marcat Gustavo ’22, Roguljic ’83 şi Baiaram ’84.
În minutul 71, de la oaspeţi a fost eliminat Latovlevici, el primind al doilea cartonaş galben.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu (Conte ’76), Papp, Screciu, Bancu – Mateiu (Roguljic ’76), Nistor - Cîmpanu (Bic ’69), Gustavo, Ivan (Baiaram ’65) – Markovic (Koljic ’65). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
FC Argeş: Greab – Viana (Boldor ’46), Dobrosavlevici, Miguel, Latovlevici – Dumitru (Isfan ’46), Meza Colli, Şerban (Raynov ’44), Dumitraşcu – Said (Fatai ’74), Ganea (Muşat ’74). Antrenor: Andrei Prepeliţă.
Cartonaşe galbene: Papp ’52, Baiaram ‘90 / Dumitraşcu ’54, Ganea ’66, Latovlevici ’70, ‘71
Cartonaş roşu: Latovlevici ‘71
Arbitri: Istvan Kovacs - Alexandru Cerei, Ovidiu Artene - Rareş George Vidican
Observator: Alexandru Deaconu
Partida CFR Cluj – FC Voluntari se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30, iar confruntarea FCSB – FC Farul este programată luni, la ora 21.00.
Clasament: 1. CFR Cluj – 38 de puncte, 2. FCSB – 31, 3. Universitatea Craiova – 30, 4. Farul Constanţa – 24, 5. FC Voluntari – 24, 6. FC Argeş – 24.
Afla mai multe despre: mihai stoica, u craiova, liga 1, victorie, reghecampf, fcsb