You are here:

Mihai Teja e lider în Liga 1! "Patru puncte din primele două etape, nu sună deloc rău deloc!"

Mihai Teja e lider în Liga 1! "Patru puncte din primele două etape, nu sună deloc rău deloc!"

FC Voluntari

Comentarii

UTA Arad a remizat, vineri seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a doua a Ligii I.

Pentru UTA a fost primul meci pe noul său stadion, o arenă la care au ajuns şi o parte dintre suporterii arădeni. Ei au rămas în afara stadionului, dar au aprins torţe şi au cântat pentru echipa lor favorită.

După meci, tehnicianul echipei FC Voluntari, Mihai Teja a admis că prima parte a aparţinut gazdelor, dar a subliniat ca echipa sa putea câştigat partida pe final: "Prima parte a fost a celor de la UTA, au fost mai agresivi, dar cred că am intrat prea temători. Le-am zis băieţilor că nu au nimic de pierdut, pentru că trebuie să ne bucurăm de fotbal. În prima parte, ne-au dominat, dar repriza a doua a fost a noastră. Dacă finalizam mai repede, cred că plecam cu trei puncte. E un punct important: patru puncte din primele două etape, nu sună deloc rău" a spus Teja, după meci.

FC Voluntari este, cel puţin până sâmbătă, lider în clasament cu patru puncte. Antrenorul ilfovenilor a evidenţiat randamentul jucătorilor săi şi şi-a lăudat echipa pentru atitudine şi devotament: "Am fost la un pas să luăm trei puncte, dar sunt mulţumit de jucători. Stoica nu mai putea, e destul de greu la vârsta de 19 ani să joci în acest ritm. Ei au jucat acasă, işi doreau foarte mult cele trei puncte, dar până la urmă, cred că noi am fost mai buni în această seară. Aş zice că este un punct câştigat" a mai spus tehnicianul lui FC Voluntari. 

Afla mai multe despre: mihai teja 

viewscnt
Articole similare