You are here:

Miliardarul Dan Petrescu, soţia acestuia şi fiul lor Dan Ştefan, printre victimele accidentului aviatic din Italia

Miliardarul Dan Petrescu, soţia acestuia şi fiul lor Dan Ştefan, printre victimele accidentului aviatic din Italia

Diverse

Comentarii

Miliardarul Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, soţia acestuia şi fiul lor Dan Ştefan Petrescu, de 30 de ani, se numără printre victimele accidentului aviatic de duminică din apropiere de Milano, soldat cu opt decese, informează Corriere della Sera.

Avionul era pilotat de Dan Petrescu, proprietarul aparatului de zbor – cumpărat în 2015 împreună cu Vladimir Cohn, fost acţionar al FC Dinamo.

Dan Petrescu, unul dintre cei mai bogaţi români, avea dublă cetăţenie, română şi germană, scrie jurnalul din Italia. Soţia miliardarului era în vârstă de 65 de ani şi avea cetăţenie franceză, iar fiul lor Dan Ştefan, născut la Munchen, avea dublă cetăţenie.

Mama lui Dan Petrescu, în vârstă de 98 de ani, este la Olbia, la reşedinţa familiei.

Duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că printre persoanele decedate în accidentul aviatic de la periferia oraşului Milano se află doi cetăţeni români, cu dublă cetăţenie, conform informaţiilor primite până în prezent. Oficiul consular nu a primit deocamdată solicitări de asistenţă consulară cu privire la acest incident.

Un avion privat s-a prăbuşit, duminică, în apropiere de Milano, accident soldat cu moartea celor şapte pasageri şi a pilotului. Potrivit presei italiene, avionul era înmatriculat în România.

AFP notează că aparatul de zbor, un Pilatus PC-12 care a decolat de pe aeroportul milanez Linate cu destinaţia Olbia, s-a prăbuşit la cinci minute după decolare, duminică după-amiază, la San Donato Milanese, localitate situată la sud-est de Milano.

Afla mai multe despre: dan petrescuavionaccidentvladimir cohn 

viewscnt
Articole similare