You are here:

Ministrul Tineretului, despre sportivii întorşi din Italia: ”Nu există niciun risc în privinţa sănătăţii lor şi nu există niciun fel de măsură restrictivă care ţine de izolare sau carantină”

Ministrul Tineretului, despre sportivii întorşi din Italia: ”Nu există niciun risc în privinţa sănătăţii lor şi nu există niciun fel de măsură restrictivă care ţine de izolare sau carantină”

Alte sporturi

Comentarii

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, că sportivii întorşi din Italia, ţară afectată de coronavirus, nu au probleme de sănătate şi nu intră în carantină la CNS Snagov, ci merg la antrenamente acolo.

"Din păcate, în contextul ăsta destul de tensionat, orice informaţie făcută publică de oameni care nu cunosc bine situaţia de acolo s-a transformat în ştire. Vreau să punctez încă o dată, ca să se înţeleagă: toţi sportivii români aflaţi în pregătire în Italia care au fost găzduiţi de baza Snagov provin din afara zonelor de pericol din Italia, ei s-au supus tuturor regulilor instituite în aeroporturi, atât la Roma, cât şi la Bucureşti. Nu există niciun risc în privinţa sănătăţii lor şi nu există niciun fel de măsură restrictivă care ţine de izolare sau carantină. Acolo noi nu am organizat o locaţie în carantină, ci aceşti sportivi români au intrat în stagiile lor de pregătire normală, în complexurile sportive naţionale unde de regulă îşi desfăşoară activitatea şi pregătirea sportivă.

Canotajul şi kaiac-canoe merg la Snagov pentru că acolo e o bază nautică. Au existat oameni reticenţi, dar sarcina informării lor cade asupra conducerii acestor unităţi. Există o temere generală alimentată din păcate de dezinformări făcute public. În momentul de faţă confirm că toate loturile despre care vorbim, kaiac-canoe, canotaj sau box nu au niciun fel de problemă şi nu există niciun fel de măsură restrictivă asupra mobilităţii lor în România. S-au întors tocmai pentru că există o grijă pe care o avem în legătură cu pregătirea lor pentru Jocurile Olimpice şi nu există niciun fel de pericol asupra sănătăţii personalului care deserveşte unităţi şi activitatea acestor sportivi. Au fost discuţii cu federaţiile naţionale pe care noi le-am purtat încă de luni dimineaţă. Am făcut o trecere în revistă a tuturor loturilor naţionale şi sportivilor români care se pregătesc în străinătate şi de comun acord cu federaţiile şi cu COSR am hotărât că cel mai prudent mod de a acţiona este aducerea acestor sportivi în ţară, înainte de a exista cel mai mic semnal de alarmă cu siguranţa sau sănătatea lor. Şi toate loturile despre care vorbim, canotaj, kaiac-canoe şi box, se pregăteau la sute de kilometri de zonele cu probleme.

E vorba de zona Mării Tireniene, la sud de Roma, 100-150 de kilometri. Şi această măsură am stabilit-o de comun acord cu ei. Sportivii români aflaţi în pregătire în Italia sunt în afara zonei de pericol, sănătatea sportivilor nu este afectată în niciun fel şi este mult mai importantă decât orice fel de medalie sau decât orice fel de îngrijoare a unor oameni care îi găzduiesc în bazele noastre sportive. Întoarcerea în ţară a fost supusă unor reguli internaţionale instituite pe aeroporturi, peste tot, oamenii ăştia au fost examinaţi medical, au trecut procedurile cu acele declaraţii pe propria răspundere, a verificării locurilor de unde vin, atât ei cât şi staff-urile lor. Nu s-a dispus măsura introducerii lor în carantină, informaţia este falsă. La Snagov este centru naţional sportiv de pregătire în special pentru sporturile nautice, canotaj şi kaiac-canoe, ei merg acolo de regulă 11 luni pe an. Ar fi fost normal ca cei care au făcut publice aceste informaţii să ceară aceste informaţii de la minister. Am trimis un secretar de stat la Snagov ca să stea de vorbă şi cu angajaţii, să li se explice că informaţiile pe care le-au primit în mod eronat ieri nu au legătură cu realitatea", a declarat Stroe la ProX.

Lotul de canotaj, aflat în cantonament în Italia, va reveni, joi, în ţară. Loturile de box şi canoe care de asemenea s-au aflat în peninsulă au sosit marţi seară, la Bucureşti.

Întoarcerea lotului de canoe în ţară şi cazarea membrilor delegaţiei la Complexului Sportiv Naţional Snagov se face încălcând regulile aplicate persoanelor care vin din Italia, potrivit cărora acestea trebuie să stea în carantină la domiciliu, susţine, într-un comunicat, Sindicatului Naţional Sport şi Tineret.

Angajaţii CSN Snagov, îngijoraţi de riscurile la care se expun, spun că au fost ameninţaţi cu concedierea de conducerea bazei sportive dacă vor lipsi de la muncă în perioada următoare.

"În seara aceasta se întoarce din Italia, cu un avion de linie, lotul naţional de kaiac canoe şi sportivii vor fi duşi cu un autocar direct în Complexul Sportiv Naţional Snagov. În cursul zilei astăzi, 25 februarie, sportivii lotului de haltere au fost mutaţi în Complexul Izvorani şi alţii duşi în CSN Nicolae Navasart. CSN Snagov a fost eliberat pentru cei care vin din Italia. Restul sportivilor care erau în cantonament aici au fugit astăzi din bază la aflarea veştii. Şedinţa cu salariaţii a fost una tensionată şi, având în vedere că oamenii sunt speriaţi de riscul la care se expun, au fost ameninţaţi cu concedierea şi s-au făcut presiuni ca nimeni să nu lipsească în perioada următoare. Ministrul Ionuţ Stroe şi directorul CSN Snagov obligă personalul să deservească sportivii ce vor veni din Italia, deşi riscul de a fi expuşi la infecţie cu coronavirus este major. Nu se respectă regulile aplicate celor care se întorc din Italia şi care sunt trimişi în carantină la domiciliu şi nu este protejat personalul care deserveşte baza sportivă. Este inadmisbil ca oamenii să fie forţaţi să lucreze în centru de carantinare. Dacă decizia este ca sportivii să fie izolaţi în baza sportivă, atunci să se aducă personal specializat şi materialele necesare. Materialul este trimis în urma solicitării membrilor noştri care ne cer sprijin. Vom sesiza ISU, Jandarmeria şi DSP cu privire la nerespectarea procedurilor în aceste situaţii şi punerea în pericol a salariaţilor", se arată în comunicatul citat. 

Preşedintele Sindicatului Naţional Sport şi Tineret, Andy Nagy, a declarat, marţi seară, pentru News.ro, că angajaţii CNS Snagov sunt ”speriaţi şi disperaţi” şi că nu au fost anunţaţi oficial despre această decizie.

”Lotul de kaiac-canoe ar urma să sosească în această seară, la ora 23.00, cu avionul, iar de acolo să fie adus la CNS Snagov. Pentru asta a fost mutat lotul naţional de haltere la Izvorani, iar alţi sportivi, când au auzit, au fugit din camere. Angajaţii sunt speriaţi, disperaţi, ne-au sunat pe noi. Nu a existat nici către ei, nici către noi vreo informare oficială, nici verbală, nici telefonică, nici scrisă, să te poţi agăţa de ceva. E o muşamalizare, aşa pare că se încearcă. Ştim doar că sportivii aceia au fost în cantonament de la începutul anului în Italia, nu ştim oraşul, nu ştim nimic. Angajaţii de la CNS Snagov sunt oameni simpli, oameni de treabă, care îşi fac munca, dar normal că sunt speriaţi. Azi, după prânz a fost o şedinţă, în care au fost anunţaţi ce se va întâmpla. Noi am încercat să luăm legătura cu MTS, cu ministrul, cu directorul ANS Snagov, Adela Moise, fără niciun succes. Nu este o situaţie pe care noi să o rezolvăm, dar nici nu putem sta cu mâinile în sân când oamenii ne cer ajutorul. Mai mult, la şedinţă li s-a spus ceva de genul: luaţi şi voi un medicament, ceva, şi va fi bine! Vrem să sesizăm Direcţia de Sănătate Publică, e foarte urgentă povestea şi nu e normal ce se întîmplă. Oamenii de la CNS Snagov sunt obligaţi să accepte o situaţie care nu e în conformitate cu reglementările legale privind coronavirus şi persoanele care sosesc din Italia”, a declarat Andy Nagy, pentru News.ro.

În doar câteva zile, Italia a devenit ţara europeană cea mai afectată în ceea ce priveşte numărul cazurilor de infectare cu coronavirus. De vineri până acum s-au înregistrat în Italia peste 320 cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus şi 10 decese.

Afla mai multe despre: ionut stroe 

viewscnt
Articole similare