You are here:

Minteuan este pe val: ”Jucătorii nu se gândesc la alt antrenor!” Ce spune despre ”alianţe” în play-off-ul Ligii 1

Minteuan este pe val: ”Jucătorii nu se gândesc la alt antrenor!” Ce spune despre ”alianţe” în play-off-ul Ligii 1

Cupa României

Comentarii

CFR Cluj a câştigat cu 1-0 în faţa lui Sepsi şi a reuşit să se califice în semifinalele Cupei României. Alin Minteuan, interimar la CFR, spune că atmosfera în vestiar este excelentă şi jucătorii nu stau cu mintea la un alt antrenor.

 CFR Cluj a obţinut a doua victorie cu Alin Minteuan pe bancă, cel care i-a luat locul lui Toni Conceicao. De această dată, campioana României a câştigat în Cupa României, 1-0 cu Sepsi, într-un meci în care Minteuan a folosit mai multe rezerve. Antrenorul în vârstă de 42 de ani spune însă că toţi jucătorii lui CFR Cluj, astfel că lotul nu este împărţit între titulari şi rezerve.

”A fost greu până am dat golul. După aceea am avut ocazii, dar nu am reuşit să luăm decizia corect. Dar important este rezultatul, calificarea, atâta tot. Avem un lot numeros şi foarte valoros. Jucătorii care au intrat astăzi nu au avut nimic de demonstrat, pentru că sunt jucători la CFR Cluj  şi cu siguranţă au valoare”, a declarat Minteuan pentru Telekom Sport.

Antrenorul lui CFR Cluj spune că jucătorii nu se gândesc la o nouă schimbare pe banca tehnică: ”(n.r. Despre un nou antrenor) Jucătorii nu se gândesc, astea sunt speculaţii. Noi suntem împreună, lucrăm împreună. Despre cum mă simt, sunt extrem de fericit alături de ei. Acum, doar savurăm acest moment, iar duminică (n.r. în campionat, tot cu Sepsi) vom vedea ce va fi. Sper că va fi bine pentru noi. Alianţe, astea sunt prostii acum. Nu mai suntem pe vremea lui Ceauşescu. Sunt speculaţii. Fiecare echipă va lupta să obţină cât mai multe puncte, pentru că este vorba şi despre bani mai mulţi”.


 

Afla mai multe despre: alin minteuancfr cluj 

viewscnt
Articole similare