You are here:

Mircea Lucescu a scăpat de războiul din Ucraina! ”Era în Moldova, vine spre Iaşi!”

Mircea Lucescu a scăpat de războiul din Ucraina! ”Era în Moldova, vine spre Iaşi!”

Diverse

Comentarii

Mircea Lucescu a plecat din Ucraina, ţară care este atacată de Rusia.

Antrenorul român a rămas blocat în Ucraina, după ce Rusia a lansat un atac armat asupra Ucrainei. Lucescu a reuşit să plece din ţară abia la 2 zile după ce conflictul a început. Antrenorul a mers prin Republica Moldova, iar de acolo, şi-a continuat drumul către Iaşi. 

Dinu Gheorghe a confirmat aceste informaţii pentru ProSport, iar acesta a dezvăluit că Mircea Lucescu nu a fost speriat, dar a fost tot timpul preocupat de ce se întâmpla. 

”Era în Moldova, vine spre Iaşi!”

”Am vorbit cu el. Era în Moldova, vine spre Iaşi şi îl aşteaptă o maşină la Iaşi, vine la Bucureşti în noaptea asta. El nu era foarte aşa… Era neliniştit de situaţie, dar ăsta este Lucescu, pasiunea lui pentru fotbal uneori depăşeşte limitele, pentru că în mod normal le-a dat liber jucătorilor, de luni seara până miercuri. 

Prima dată, a fost acasă şi apoi oscila, zicea: «Aş veni şi eu acasă 2-3 zile, mă întorc după aceea la Kiev». Dacă revenea acasă nu se mai întorcea, pentru că nu mai apuca, pentru că începuse conflictul. Dar a rămas acolo să pregătească jocul din prima etapă, era la egalitate de puncte cu Şahtior, să reuşească să încerce încă un titlu.

Am vorbit chiar duminică cu el, era în Antalya şi zic: «Vii acasă, ne vedem marţi?». «Nu vin pentru că mă duc la Kiev, las băieţii două zile liberi, vorbesc pe urmă cu fiecare în parte, îi chem pe la bază, stăm de vorbă» şi, deci, pasiunea pentru fotbal l-a adus în această situaţie în care a fost zilele astea.

Nu a fost speriat, dar preocupat în legătură cu ceea ce se întâmplă. Parcă era mai liniştit în seara asta. N-a fost la Chişinău de foarte mulţi ani şi zicea: «Aş rămâne o seară aici, dar sunt prea înnebunit să vin acasă»”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport. 

Joi dimineaţă, Vladimir Putin a anunţat că a decis să atace Ucraina, la două zile distanţă după ce preşedintele Rusiei a declarat independenţa regiunilor Lugansk şi Doneţk. Imediat după anunţul făcut de Vladimir Putin, trupele staţionate la graniţa dintre Rusia şi Ucraina au început atacul, în timp ce rachetele au lovit obiective strategice şi nu numai.

Toate activităţile, inclusiv fotbalul au fost trecute în plan secund, după ce Rusia a decis să atace agresiv Ucraina. Populaţia este speriată, iar sute de refugiaţi au ajuns în România, după ce au fugit din calea conflictului armat. 

Afla mai multe despre: diverse-lucescu-ucraina 

viewscnt
Articole similare