Mircea Lucescu a avut o ieşire nervoasă la cel de-al doilea gol încasat de Turcia în partida amical cu Muntenegru şi şi-a certat un jucător.
În minutul 87 al întâlnirii Muntenegru - Turcia 2-2, gazdele au reuşit să înscrie prin Stefan Mugosa iar tehnicianul român a făcut o criză de nervi. El l-a acuzat pe atacantul Enes Unal că a pierdut prea uşor o minge şi i-a strigat: ”E numai vina ta”.
”Am nevoie să repet acelaşi lucru înaintea fiecărui meci, într-o perioadă scurtă de timp. Îmi trebuie jucători inteligenţi, cu voinţă, disperaţi, care să iubească tricoul şi culorile naţionalei”, a spus Lucescu după meciul de la Podgorica.
”Eu nu mă abat de la filosofia mea de joc care se bazează pe disciplină, atitudine, educaţie. Toate sunt foarte importante, vorbim mereu despre ele şi sigur vor veni şi rezultatele. Jucătorii trebuie să iubească echipa naţională şi să simtă emoţia în teren, altfel este greu să faci performanţă. Sper şi am multă încredere că îmi vor înţelege filosofia şi ne vom atinge obiectivele finale”, a declarat Lucescu după meciul Muntenegru - Turcia 2-2.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.