Clubul Dinamo Kiev a anunţat că va disputa, la 12 apilie, la Varşovia, cu Legia, primul meci amical din cadrul turneului organizat în scopuri caritabile pe care îl va întreprinde în Europa.
Mircea Lucescu, dezvăluiri în presa din Italia! Ajutorul oferit de Volodimir Zelenski: ”Nimeni nu ne refuză”
Dinamo Kiev, echipa antrenată de către Mircea Lucescu, urmează să efectueze un turneu caritabil în Europa, iar primul meci amical este cu Legia Varşovia, în capitala Poloniei, pe 12 aprilie.
Mircea Lucescu a povestit în presa din Italia despre situaţia dramatică din Ucraina.
Lucescu a transmis că Dinamo Kiev şi Şahtior vor organiza meciuri amicale în perioada următoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Fotbalul nu trebuie să se oprească în vreme de război, deşi campionatul este întrerupt şi până la play-off-ul pentru Cupa Mondială mai sunt două luni. În oraşele asediate de ruşi sunt oameni care mor ori suferă pentru că nu mai au nimic: muncă, mâncare, încălzire şi electricitate.
Fotbalul poate fi pentru ei puntea între iadul pe care îl trăiesc şi revenirea la normalitate care sperăm că se va întâmpla cât mai curând. Sportul îi ţine pe oameni împreună în cele mai întunecate momente şi pune în legătură pe cei din afara Ucrainei cu cei din interior care luptă pentru libertate. Noi şi Şahtior ne antrenăm şi sperăm să jucăm amicale importante. Nimeni nu ne refuză, am şi vorbit cu multe cluburi mari.
”Ucraina vrea să obţină calificarea la Mondiale pe teren, nu printr-o invitaţie a FIFA”
Transferul la Bucureşti al jucătorilor lui Dinamo Kiev a fost posibil şi graţie preşedintelui Zelensky. El înţelege ce-ar însemna dacă naţionala ar merge în Qatar. Şahtior e în Turcia, însă poate în curând noi şi ei ne vom antrena împreună, vom fi două echipe care joacă pentru ţara lor.
Ucraina vrea să obţină calificarea la Mondiale pe teren, nu printr-o invitaţie a FIFA. Celălalt obiectiv e de a juca în scopuri umanitare în oraşe mari pentru a ajuta la adunarea de fonduri, care să fie donate copiilor ucraineni ce suferă de război”, a spus Mircea Lucescu, pentru Corriere dello Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Campionatul Ucrainei este suspendat pe termen nedeterminat. După 18 etape, Dinamo Kiev ocupă locul doi în clasament, la două puncte de Şahtior Doneţk.
Afla mai multe despre: dinamo kiev, mircea lucescu, ucraina